MENIU

Profeția lui Newton despre anul 2017. Totul începe la Ierusalim

Isaac Newton

Nostradamus e cel mai cunoscut învățat din ultima jumătate de mileniu care a prezis Sfârșitul Lumii. Puțini știu, însă, că și fizicianul Isaac Newton a fost interesat de profețiile biblice și a încercat să le descifreze. Iată care e data pe care o avansează el pentru a doua venire a lui Hristos.

Isaac Newton a studiat îndeaproape Biblia și textele sfinte ale altor religii. A fost extrem de interesat în a decodifica predicțiile apărute în textele religioase. Conform celor care au analizat previziunile newtoniene, sfârșitul lumii ar trebui să vină în anul 2060.

Newton spunea că omul se va încăpățâna să înlocuiască natura și să distrugă într-o fracțiune de secundă toate ecosistemele vii construite în milenii.

Printre semnele Apocalipsei, despre care a vorbit și Newton se numără molimele și epidemiile de boli incurabile, cutremurele devastatoare și fenomenele meteorologice nemaiîntâlnite, precum și radiațiile chimice fără precedent.

Conform calculelor lui Newton, Sfârșitul Lumii ar trebui să vină în anul 2060. Totuși, un autor contemporan care s-a aplecat asupra studiilor lui Newton, J.S. Helios, avea să scrie o carte pe această temă - “The Final Countdown: What Isaac Newton failed to discover” - susținând că „ceea ce Isaac Newton nu a reușit să descopere” e faptul că termenul limită e mult mai aproape de noi: ANUL 2017.

Într-un interviu publicat de „Jornal do Brasil”, Helios explică unde a greșit Isaac Newton: "Într-unul dintre calculele sale a folosit o perioadă de 1290 ani, care este menționată în capitolul 12 din Daniel, începând cu anul 609 d.Hr. Cu toate acestea, nimic important nu s-a întâmplat în acel an, pentru a justifica că acesta este începutul profeției. Investigând Cartea lui Daniel (12:11-12), am descoperit că perioada profeției este de fapt 2625 ani (1290+1335), și că începutul profeției nu este 609 d.Hr., cum a crezut Newton, ci 609 î. Hr. Prin urmare, 2625 ani după 609 î.Hr. înseamnă anul 2017. "

609 î.Hr. este anul în care evreii au pierdut Regatul lui Iudeei în favoarea egiptenilor, după bătălia de la Meghido. Acest eveniment important în istoria evreilor se află la începutul unui lanț de evenimente, care va dura mii de ani, prevenind pe evrei că vor avea multe de trecut până la a avea o națiune independentă.

Teoria lui Newton s-a nascut la inceputul secolului al 18-lea iar manuscrisul acestuia a fost scos la licitatie in 1938 la Londra, dupa care a ajuns la Biblioteca Nationala din Ierusalim, unde putini oameni de stiinta au putut sa-l studieze.

Referirile lui Newton cu privire la anul 2060 nu vorbesc despre un sfârșit absolut al lumii, ca o anihilare a Pământului și a tuturor viețuitoarelor, ci mai degrabă despre faptul că lumea va fi reînnoită.

De acum se va face practic tranziția către o eră inspirată de pacea divină - în teologia creștină acest aspect corespunde celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos și instaurării Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.

Newton era convins că epocii războaielor și distrugerii îi va urma o epocă finală de pace, care va anunța sfârșitul timpurilor. Newton a luat în serios viziunea profetică din Isaia 2  care vede Ierusalimul ca locul de unde începe pacea finală.

Mai multe articole despre:
Newton Isaac Newton