Prof. dr. Alexandru Rafila: Noul coronavirus va reveni în sezonul rece în România. Mă aștept ca pandemia să dureze doi ani
Președintele Societății Române de Microbiologi, profesorul Alexandru Rafila a avertizat, sâmbătă, că actuala pandemie provocată de noul coronavirus ar putea să se întindă pe o perioadă de doi ani. Acesta a mai spus că măsurile de distanțare socială și respectare a igienei rămân în continuare importante, posibil până în vară-toamnă.
Rafila: Mă aștept ca această pandemie să dureze doi ani
În opinia acestuia intensitatea transmiterii va scădea probabil, în anul următor.
Profesorul Al. Rafila spune că cel mai important în această perioadă este „să menținem distanțarea socială și să respectăm normele de igienă impuse”.
„Va trebui să ne obişnuim să respectăm în mod curent unele dintre aceste măsuri, care sunt introduse acum, adică cele referitoare la măsurile igienice şi la o anumită distanţare socială, fără să fie exagerate. Eu mă aştept ca această pandemie să dureze circa doi ani de zile. Sigur, cu o scădere a intensităţii transmiterii probabil în anul următor. Pe de altă parte mă aştept și este posibil să ajungem şi la o situaţie de sezonalitate pentru infecţia cu noul coronavirus” , a spus Alexandru Rafila la un post TV.
Despre capacitatea de testare în România, Alexandru Rafila a anunțat că în următoarele două săptămâni ar urma să ajungă la 8.000-10.000 de teste zilnic în România.
Profesorul Alexandru Rafila nu exclude posibilitatea de a fi recomandată purtarea măştii de protecţie şi la vară, dar crede că mai important ar fi „să nu ne mai înghesuim”, să păstrăm distanţarea socială şi să încercăm să generalizăm „exerciţiul” pe care îl desfăşurăm în această perioadă, cu măști, mănuși și igiena.
Rafila: Noul coronavirus va reveni în sezonul rece: al doilea vârf
De asemenea, el consideră că nu există nicio îndoială că în sezonul rece ne vom confrunta din nou cu noul coronavirus, pentru că iarna virozele respiratorii cresc oricum în intensitate.
„Nu există nicio îndoială că în sezonul rece ne vom confrunta din nou cu SARS-CoV-2, pentru că iarna virozele respiratorii cresc oricum în intensitate”, spune profesorul Rafila.
El atrage atenția că tocmai de aceea măsurile din actuala pandemie ar trebui păstrate într-o oarecare măsură, cu atât mai mult cu cât probabil, până atunci, numai 30-40 la sută din populație va fi imunizată la COVID-19.
„Al doilea vârf nu știu dacă va fi la fel de înalt, sigur că va fi o creștere a numărului de cazuri, asta se întâmplă cu orice infecție respiratorie în cursul iernii. Iarna, virozele respiratorii, fie că discutăm de unele banale, fie că discutăm despre gripă, cresc în intensitate, numărul lor este mai mare. Infecția cu noul coronavirus nu are de ce să fie diferită, mai ales că populația receptivă pentru noul coronavirus va fi încă numeroasă la iarnă. N-o să treacă probabil prin infecție decât 30, maximum 40 la sută din populație și atunci, măsurile acestea ar trebui cât de cât păstrate, încât să nu ajungem la situații disperate”, a mai declarat Rafila.
Totuși, profesorul Rafila speră ca până la toamnă să existe un medicament antiviral eficient pentru COVID-19: „Eu sper însă că până în toamnă să avem acces la un medicament antiviral care să fie eficient în tratament și să prevină cazurile acestea complicate și decesele numeroase”.