Producătorul general TVR, Cristian Zgabercea, şi-a cerut suspendarea din funcţie
Cristian Zgabercea îşi pierde astfel atribuţiile de coordonare şi calitatea de membru al Comitetului Director, anunţă Televiziunea Română.
Cristian Zgabercea, producătorul general al Televiziunii Române şi membru în Comitetul Director, i-a cerut luni preşedintelui director general al TVR, Stelian Tănase, să-i aprobe suspendarea contractului individual de muncă.
Cristian Zgabercea îşi pierde atribuţiile de coordonare şi calitatea de membru al Comitetului Director. Stelian Tănase i-a aprobat cererea.
Numele lui Zgabercea a fost menţionat în cazul lui Nicuşor Contantinescu. Chiar fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a declarat în vara anului 2014, că jurnalistul este cel care l-a îngrijit pe Constantinescu.
“Producătorul general de la TVR, domnul Zgabercea, a stat cu Nicuşor o lună în apartamentul în care stă şi ştie foarte bine, mai bine cei de la TVR îl sunau pe Zgabercea să-l întrebe, care este şeful lor. Spitalul John Hopkins are un contract cu un bloc de apartamente unde sunt cazaţi şi stau cei care sunt trataţi post-operator, ambulatoriu, acest contract există depus la instanţă. Zgabercea a stat o lună acolo. Numai când este în caz foarte grav se mută de acolo, intră la urgenţă şi se internează ceea ce s-a întâmplat de câteva ori. În America oamenii sunt trataţi altfel decât în România, nu stai în spital luni de zile. Dacă producătorul general al TVR a stat şi l-a îngrijit pe Nicu o lună, să-l sune pe ăla şi să-l întrebe unde stă şi cum stă Nicu, că-i explică. Zgabercea a stat o lună, i-a scos plosca, i-a pus pamperşii, ştie exact Zgabercea. Şi-a luat omul concediu, că e prietenul lui Nicu şi l-a îngrijit o lună”, a afirmat Radu Mazăre.