A început războiul GRÂULUI. Producătorii români, disperați de prețurile mai mici din Ucraina
Fermierii români sunt drastic afectaţi” de prețurile grâului din Ucraina, care „incomparabil mai mic decât cel practicat în zona UE”, a anunțat Federaţia Naţională Pro Agro. Mai mult, agricultorii autohtoni se plâng că și prețurile europene sunt trase în jos de oferta ucraineană.
Conform sursei citate, în plin proces de recoltare, fermierii din România au constatat blocarea achiziţiilor şi încercarea de practicare a unui preţ similar cu cel al anului trecut, de 2,4 lei pe kilogram, piaţa scăzând inexplicabil cu aproximativ 90 de dolari pe tonă faţă de săptămână trecută, deşi atât inputurile, cât şi costurile cu energia au fost mult mai mari, din cauza excedentului de marfă din Ucraina, produs nesustenabil faţă de cerinţele Uniunii Europene, anunță Agerpres.
„La acest moment, suntem în situaţia în care observăm chiar şi recolta obţinută cu greu din cauza secetei cum nu este achiziţionată, piaţa din România este distorsionată cu preţul produselor din Ucraina, contribuind astfel la vulnerabilizarea operatorilor care au investit în această cultură. Floarea soarelui vine din Ucraina la un preţ chiar şi cu 100 de dolari pe tonă mai ieftină din cauza ambiţiilor europene, dar şi din cauza preţurilor la substanţele de protecţie care sunt mult mai ieftine pe piaţa din Ucraina”, se mai spune în comunicat.
Această situaţie afectează în aceeaşi măsură şi fermierii şi consumatorii din România, fiind imperios necesară intervenţia Guvernului în scopul de a interzice desfacerea şi procesarea cerealelor din Ucraina pe piaţa românească aşa cum s-a acceptat iniţial, „la vremea respectivă fermierii fiind asiguraţi că acest tranzit nu le va afecta interesele legitime”, potrivit Pro Agro.