Procurorul General critică tăierea pensiile magistraţilor, chiar de Ziua Justiției: „S-au făcut prin simularea unui dialog"
Procurorul General critică modificările vizând pensiile magistraţilor: „S-au făcut prin simularea unui dialog și va fi afectată calitatea actului de justiţie”, iar efectul pe termen lung va fi degradarea actului de justiție.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Alex Florenţa, a criticat în mesajul de Ziua Justiţiei, modificările vizând pensiile magistraţilor.
Acesta a afirmat că schimbările ar fi fost făcute ”prin simularea unui dialog, cu ignorarea principiilor cooperării loiale şi respectului reciproc pe care puterile statului şi-l datorează”.
Flortența a amintit că puterea politică a proiectat un statut specific pentru magistraţi, independenţa asociată acestui statut fiind definită, pe de o parte, prin interdicţii şi incompatibilităţi şi, pe de altă parte, printr-o componentă financiară aparte, constituită inclusiv prin pensia de serviciu şi stabilirea unei limite de vârstă inferioară pentru pensionare faţă de alte categorii profesionale, iar acum acest statut este lipsit de conţinut.
El avertizează că deja mulţi oameni pleacă din sistem, iar efectul va fi scăderea calităţii actului de justiţie şi în primul rând va fi afectată celeritatea soluţionării cauzelor, iar pe termen mediu, magistratura riscă să se transforme într-o profesie neatractivă pentru tinerii competenţi.