MENIU

Procurorii se opun publicării motivelor percheziţiei proprietăţii Mar-a-Lago a lui Donald Trump

Donald Trump / Foto: Profi Media

Departamentul Justiţiei american s-a opus, luni, publicării unui document judiciar care conţine motivele care i-au determinat pe anchetatorii federali să percheziţioneze, săptămâna trecută, proprietatea Mar-a-Lago din  Florida a fostului preşedinte Donald Trump.

Operaţiunea poliţiei federale la reşedinţa Mar-a-Lago - o premieră pentru un fost preşedinte american - a provocat o furtună politică, Trump şi susţinătorii săi denunţând o ''vânătoare de vrăjitoare'',, relatează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.

Mai multe organizaţii, inclusiv media, i-au cerut unui judecător publicarea unui document judiciar în care anchetatorii explică de obicei de ce a fost necesară percheziţia. Drept răspuns, Departamentul Justiţiei a dat asigurări, luni, că o asemenea publicare ''ar afecta în mod ireparabil ancheta penală în curs''.

Vineri, de această dată la cererea procurorilor, un judecător a făcut public mandatul care autoriza efectuarea percheziţiei şi o listă a documentelor confiscate.