MENIU

Procurorii DNA au obţinut încuviinţarea CSM pentru propunerea de arestare a judecătorului Toader

Procurorii DNA au solicitati şi au obţinut din partea CSM încuviinţarea pentru propunerea de arestare preventivă a judecătorului Neculae Toader, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind retrocedarea a peste 5.000 de hectare de pădure în localitatea buzoiană Gura Teghii, potrivit Mediafax.

Procurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a declarat, miercuri noapte, la finalul câtorva ore de audieri în dosarul retrocedării a peste 5.000 de hectare de pădure în judeţul Buzău, că DNA Ploieşti a solicitat şi a obţinut din partea CSM încuviinţarea privind propunerea de arestare preventivă pen numele judecătorului Neculae Toader, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Onea a precizat că procurorul de caz va decide, în cursul zilei de joi, dacă va formula o astfel de propunere pe numele magistratului de la Judecătoria Pătârlagele.

Judecătroul Toader este singurul dintre cei cinci cercetaţi în acest dosar care nu a fost reţinut miercuri noapte şi care a plecat în libertate de la sediul DNA Ploieşti, unde au avut loc audieri timp de câteva ore.

Nici judecătorul, şi nici avocata sa nu au comentat acuzaţiile aduse de procurori în acest dosar.