MENIU

Procurorii au identificat încă o victimă a profesorului de la Colegiul "Sf. Sava" acuzat că a violat un băiat

După izbucnirea scandalului, profesorul a fi încercat să se sinucidă

Procurorii de la Parchetul Capitalei au extins acțiunea penală împotriva profesorului Sorin Spineanu Dobrotă, de la Colegiul Sf. Sava din Capitală, acuzat inițial de violarea unui băiat minor și agresarea sexuală a altuia. Anchetatorii ar fi descoperit o a treaia victimă, iar potrivit unor surse judiciare, există suspiciunea că ar exista și altele.

La data de 11.09.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus extinderea acțiunii penale împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 51 de ani, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor), pentru săvârșirea altor două infracțiuni de agresiune sexuală asupra unui minor.

Cu privire la noile infracțiuni, în baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În data de 16.02.2019, în timp ce se afla la locuința sa din mun. București, sector 3, și acorda meditații persoanei vătămate – un băiat în vârstă de 14 ani la data respectivă, profitând de poziția sa de autoritate și încredere, fiind profesor al persoanei vătămate, inculpatul a luat-o pe aceasta în dormitorul locuinței, unde a exercitat asupra acesteia acte de natură sexuală, fără permisiunea persoanei vătămate.

Cu o altă ocazie, în cursul lunii februarie 2019, în aceleași împrejurări, inculpatul a exercitat din nou acte de natură sexuală asupra aceluiași minor, fără permisiunea acestuia.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale”, transmite Parchetul Capitalei.

Mai multe articole despre:
profesor sava violator elevi victima noua sinucidere