Procuroarea lui Dragnea are probleme după ce l-a contrazis pe Tudorel Toader pe Facebook
Procuroarea care îl anchetează pe Liviu Dragnea a intrat din nou în vizorul Inspecţiei Judiciare. Alexandra Lăncrăjan este verificată dacă a comis abateri disciplinare după ce s-a contrat pe Facebook cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Alexandra Lăncrănjan, procurorul DNA care instrumentează dosarul Tel Drum, i-a dat sâmbăta o replică dură pe Facebook ministrului Justiției.
Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu. Mărul discordiei dintre Lăncrăjan şi Toader a fost existenţa abuzului în serviciu în legislaţia germană.
Tudorel Toader, "urecheat" de procuroarea care îl anchetează pe Dragnea. Schimb de replici noaptea
În vreme ce procuroarea DNA a susţinut că abuzul în serviciu, atât de controversat în ultima perioadă, este incriminat în codul penal german, Toader a spus contrariul.
Alexandra Lăncrăjan i-a dat o replică dură lui Tudorel Toader, scriind despre ministrul Justiției că ar trebui "sa aiba rabdare sa citeasca o lege pana la capat". Lăncrăjan a folosit la final hashtagul #punetimanapecarte.
"Pentru un om care se considera un profesionist al dreptului este foarte important sa aiba rabdare sa citeasca o lege pana la capat, sa argumenteze fara a denatura realitatea juridica si atunci cand argumentele nu sunt in favoarea teoriei sale sa accepte fara a deturna textul legal sau a omite lucruri. Cand nu mai poti sa faci asta...
Spre exemplu, in Germania sunt foarte multe articole in codul penal care reglementeaza actiuni specifice ale functionarilor publici fara a le denumi abuz in serviciu.
Lăncrăjan a mai fost o dată verificată de Inspecţie, dar cazul a fost ulterior clasat.