MENIU

Probleme în Mureș la secțiile de votare: S-au tipărit prea puține buletine de vot

Prefectura Mureș a tipărit buletinele de vot în funcție de Registrul Național al Alegătorilor, în care figurează 426.650 de alegători cu drept de vot și nu după datele furnizate de Biroului Electoral de Circumscripție Județeană 28 Mureș, unde figurau 483.744, iar din acest motiv ar fi apărut diferențe în minus, susțin surse din cadrul instituției.

Surse din Prefectura Mureș au declarat duminică că în funcție de cei 426.650 de alegători care figurează în registrul Autorității Electorale Permanente au fost tipărite 1.407.945 buletine de vot, care ar acoperi necesarul de buletine de vot plus rezerva de 10% prevăzută de lege și că tipărirea unui supliment de peste 40.000 de buletine de vot chiar în preziua alegerilor nu s-ar fi justificat, scrie Agerpres.

În prezent suplimentul de buletine de vot care a fost tipărit sâmbătă, în județul Alba, și care nu a putut fi distribuit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, secțiilor de votare se află sub pază militarizată într-o instituție publică din Târgu Mureș.

Pe de altă parte, autoritățile din Târgu Mureș susțin că indiferent după care statistici au fost tipărite buletinele de vot, numărul lor a fost oricum insuficient, fiind distribuite 98% din necesarul prevăzut de lege.

Instituția Prefectului — Județul Mureș a anunțat duminică dimineața, după deschiderea urnelor, că nu poate oferi o poziție oficială în acest caz, ca urmare a unor dispoziții ale Ministerului Afacerilor Interne, referitoare la comunicare.

Precizăm că, sâmbătă seara, Partidul Național Liberal a solicitat demisia prefectului de Mureș, Lucian Goga, după ce Instituția Prefectului a distribuit secțiilor de votare mai puține buletine de vot decât numărul stabilit prin lege, reclamând disfuncționalități și reținerea nejustificată a președinților secțiilor de votare până la preluarea suplimentului de buletine de vot.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, inspector principal Andreea Pop, a declarat pentru AGERPRES că într-adevăr persoanele din structurile însărcinate cu paza secțiilor de votare 'au procedat la preluarea pazei secțiilor de votare în momentul în care au fost toate buletinele de vot preluate'.

BEJ Mureș a precizat că duminică la ora 7.00 toate cele 586 de secții de votare din județul Mureș au fost deschise fără probleme.

Pentru cele 102 primării din județul Mureș, la alegerile locale de duminică candidează 317 persoane. Competiția cea mai mare este în municipiul Sighișoara, unde s-au înscris în cursă 9 candidați, iar în orașul Sovata candidează o singură persoană pentru funcția de primar. Pe lângă cei 317 candidați la funcția de primar, mai există 364 de candidați la funcția de consilier județean și 6.847 la cea de consilier local.

Mai multe articole despre:
alegeri locale Mures buletin de vot