MENIU

Probele din celula lui Sorin Crivăţ, la IML Bucureşti

Rezultatul contraexpertizei cerute de familia lui Sorin Crivăţ, fostul director al OPSPI, care a murit marţi în Penitenciarul Codlea, va fi gata abia peste o lună, au anunţat legiştii bucureşteni.

Probele din alimentele ridicate din celula lui Crivăţ, dar şi fragmente de organe prelevate la autopsia făcută la Braşov au fost aduse în această dimineaţă la Institutul Medico-Legal Mina Minovici.

Legiştii bucureşteni vor face analize mai amănunţite, cerute de familia lui Sorin Crivăţ, fostul şef al structurii de securitate de la Oficiul Participaţiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei. Autopsia făcută la Braşov a arătat că fostul director a murit din cauza unui stop cardiorespirator, iar rudele susţin că Sorin Crivăţ ar fi fost otrăvit.

El era închis la Codlea din luna februarie, când a fost trimis în judecată, în stare de arest, de către procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Anchetatorii au susţinut că, în calitate de fost şef al Corpului de Control al Ministerului Integrării şi şef al structurii de securitate al OPSPI, Crivăţ ar fi primit peste 30.000 de euro mită de la administratorul unei firme din domeniul petrolier.
Mai multe articole despre:
probe