MENIU

Probe noi împotriva chirurgului Lucan

Deputatul Emanuel Ungureanu (USR) a depus, joi dimineaţa, noi probe pentru a dovedi modul de fraudare a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca de către medicul Mihai Lucan, după ce sesizarea sa privind achiziţiile a fost trimisă de la Bucureşti la DNA Cluj.

Emanuel Ungureanu a declarat presei, joi, în faţa sediului DNA Cluj, că se poate vorbi despre un „jaf generalizat” la ICUTR, unde Mihai Lucan a dispus cumpărarea de diverse materiale medicale care erau folosite şi de clinica sa privată.

"Am adus probe noi în urma sesizării depuse în iulie la structura centrală a DNA de la Bucureşti, pe tema achiziţiilor de la ICUTR, controlat de Mihai Lucan între 2012 – 2016, dosarul fiind trimis spre soluţionare la DNA Cluj, nu mi s-a spus de ce. Eu i-am rugat pe cei de la DNA ca structura centrală să lucreze acest dosar, deoarece cei de la Cluj nu ştiu să aibă experienţă în anchetarea faptelor de corupţie din domeniul medical. Am adus procese verbale de recepţie care dovedesc scheme rudimentare de fraudare a ICUTR Cluj-Napoca folosite de Mihai Lucan, printre care încredinţări directe, achiziţii care se făceau la institut astfel încât şi la clinica sa privată Lukmed să fie cumpărate anumite lucruri, iar consumabilele, de la sonde la bandaje, se ameţeau între cele două instituţii să nu se mai ştie unde se consumau anumite materiale, fiind luate cantităţi mai mari la stat pentru a fi folosite la privat. Vorbim despre un jaf generalizat”, a spus Ungureanu, preluat de Mediafax.

Mai multe articole despre:
Probe noi împotriva chirurgului Lucan