MENIU

Prinţul Paul, dus la audieri imediat după externarea din spital

Prințul Paul, care a fost externat joi de la Spitalul de Urgență Ploiești, a fost dus la audieri în dosarul retrocedărilor ilegale, informează Realitatea TV.

Prinţul Paul fusese internat miercuri, 9 decembrie, la Spitalul de Urgență Ploiești, după ce a acuzat afecțiuni cardiace.

Prințului Paul i s-a făcut rău atunci când se îndrepta cu autoturismul personal spre Brașov, unde urma să fie audiat de procurorii DNA într-un dosar privind retrocedările ilegale de păduri.

Prințul Paul Philippe ar fi vizat, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, în dosarul retrocedărilor ilegale, instrumentat de DNA Brașov și disjuns din cel al lui Viorel Hrebenciuc.

În acelaşi dosar, au fost deja reţinuţi pentru 24 de ore omul de afaceri Remus Truică, fostul consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu pe vremea când era premier - Andrei Marius Marcovici, jurnalistul Dan Andronic, avocatul Roşu Robert Mihăiţă şi Lucian Mateescu.

Curtea de Apel Braşov decide joi, 10 decembrie, dacă Truică, Marcovici, Andronic, Roşu şi Mateescu vor fi arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Numele prinţului Paul a fost menţionat şi în dosarul în care sunt acuzaţi Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, pentru retrocedare ilegală de păduri.