Prințul Paul a fost PRINS la Paris. Unde se ascundea de aproape 2 ani - PRIMA IMAGINE dinaintea arestării - EXCLUSIV
Prințul Paul a fost prins la Paris, la șase luni după ce a fugit din țară pentru a scăpa de condamnarea din dosarul retrocedărilor ilegale Ferma Băneasa.
Prințul Paul a fugit din țară după ce a fost condamnat, la sfârșitul anului 2020, în dosarul retrocedărilor ilegale privid Ferma Băneasa, la 3 ani și 4 luni de închisoare.
În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră.
La data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumparare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, transmite Poliția Română.
Acum este în plină procedură, autoritățile din România au cerut celor din Franța începerea demersurilor pentru predarea în țară. Este posibil ca acesta să fie adus în România pentru a-și ispăși condamnarea retrocedărilor ilegale din dosarul Ferma Băneasa.
Acuzaţiile din dosarul în care este condamnat prințul Paul vizează infracţiuni comise în perioada 2006 - 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.
Înalta Curte a decis în 17 decembrie 2020, definitiv, confiscarea de către stat a terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa și a pădurii Fundu Sacului din Snagov în valoare de 145 de milioane de euro. Alături de cei doi oamen ide afaceri israelieni, au fost condamnate la ani grei de închisoare și alte persoane, printre care Remus Truică, prințul Paul, Nela Ignatenko și jurnalistul Dan Andronic.
Paul al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, a fost dat în urmărire internațională după ce nu a fost găsit la domiciliu de polițiștii care au mers să pună în executare mandatul de arestare.
Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean român, născut în Franța, au fost postate pe pagina persoanelor urmărite de Poliția Română, pentru că nu s-a putut pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență, luare și dare de mită.