MENIU

Prinţul Louis a fost botezat. Cine a absentat de la ceremonia fastuoasă

Prinţul Louis a fost botezat. Cine a absentat de la ceremonia fastuoasă 

Prinţul Louis, cel de al treilea copil al prinţului William şi al soţiei sale, Kate, a fost botezat luni, în cadrul unei ceremonii private, la palatul Saint James din Londra, în absenţa reginei Elisabeta a II-a, a anunţat palatul Kensington, citat de AFP.

Suverana, în vârstă de 92 de ani, şi soţul ei, prinţul consort Philip, de 97 de ani, au fost prezenţi la botezul prinţului George şi al prinţesei Charlotte, fratele şi sora prinţului Louis, al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic.

Potrivit agenţiei britanice Press Association, absenţa lor de la ceremonia de luni nu ar fi legată de probleme de sănătate: ei se aflau pe drumul de întoarcere la Londra după un sejur la Sandrigham, o proprietate a reginei din Norfolk, estul Angliei.

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şeful spiritual al bisericii anglicane, a oficiat botezul, la care au asistat membri ai familiei regale şi prieteni apropiaţi ai părinţilor.

Au fost prezenţi prinţul Charles, bunicul bebeluşului, şi soţia sa Camilla, prinţul Harry, unchiul lui Louis, şi soţia sa Meghan, precum şi familia lui Kate Middleton, soţia prinţului William şi mama prinţului Louis.

Arhiepiscopul de Canterbury l-a botezat pe prinţul Louis picurând pe fruntea lui apă binecuvântată din Iordan. "Un mare privilegiu", precum şi un eveniment "care îţi testează nervi", a declarat el.

Numele celor şase naşi şi naşe de botez, prieteni sau membri ai familiei părinţilor, au fost anunţate înainte de ceremonie, care a început în jurul orei 15.00 GMT şi a durat circa 40 de minute.

Capela palatului Saint James, construită în secolul al XVI-lea, a găzduit şi botezul prinţului George, fratele mai mare al lui Louis, în 2013. Sora lui Louis, prinţesa Charlotte, a fost botezată în 2015 în biserica Saint Mary Magdalene, la Sandringham, în estul Angliei.

Louis s-a născut la 23 aprilie în St Mary's Hospital din Londra. Naşterea lui a fost aşteptată timp de mai multe zile de fanii familiei regale, care s-au adunat în faţa unităţii medicale.

Prinţul Louis este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, după bunicul lui, prinţul Charles, tatăl său, prinţul William, şi fratele şi sora sa, George şi Charlotte. El este al şaptelea strănepot al reginei Elisabeta a II-a.

Sursa

Mai multe articole despre:
Marea Britanie prinţ prințul Louis