Prinţul Charles, în vizită la centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo - Galerie FOTO
Prinţul Charles de Wales vizitează, miercuri, centrul pentru refugiaţi ucraineni organizat de autorităţile române la Romexpo.
Alteţa Sa Regală este însoţit de Custodele Coroanei române, Margareta.
Ei au fost întâmpinaţi la intrarea în centrul de refugiaţi de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Prințul Charles a discutat cu copiii din centrul de refugiați, ca și cu reprezentanții Crucii Roșii și ai Oficiului ONU pentru Refugiați.
Anterior, moştenitorul Coroanei Britanice a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi de premierul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria.
De asemenea, Prinţul de Wales a avut o întâlnire, la Palatul Elisabeta, cu Majestatea Sa Margareta şi principele Radu.