Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a anunțat data nunții
Nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, şi soţia sa, Alina Binder, se vor căsători religios în luna septembrie, în România, după ce cununia lor civilă a avut loc anul trecut, în Anglia.
Într-un interviu acordat revistei franceze Point de Vue, cei doi au dezvăluit că nu au o relaţie bună cu Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei române, dar că speră că atât aceasta cât şi mama fostului principe şi celelalte mătuşi vor fi prezente la nunta lor din acest an.
"Din păcate, relaţiile dintre noi nu sunt bune şi asta nu este alegerea mea. Ultima dată ne-am întâlnit la finalul lunii ianuarie, la parastasul de 40 de zile al bunicului meu. Am încercat să mă port cu respect, dar nu am schimbat niciun cuvânt atunci. Nici în prezent nu există comunicare între noi, nici cu mătuşa mea, nici cu mama mea", a spus Nicolae.
"Tot ceea ce putem să vă spunem este că nunta va avea loc în România, în luna septembrie. (...) Eu vorbesc des la telefon cu sora mea şi ştiu că ea va fi alături de noi. Cât despre mama mea şi mătuşile mele, evident că ele sunt invitate şi sper din toată inima că vor putea fi lângă noi şi că vom putea fi astfel o familie unită", a mai spus fostul principe Nicolae, potrivit Mediafax.