MENIU

Primul super-tren de mare viteză pe ruta Berlin-Paris a plecat în cursă. Cât le va lua călătorilor să ajungă dintr-o capitală în alta

Primul super-tren de mare viteză pe ruta Berlin-Paris a plecat în cursă.. Foto: Profimedia

Primul tren de mare viteză pe ruta Berlin-Paris a plecat în cursă luni la prânz (11:00 GMT), din capitala Germaniei, şi este programat să ajungă opt ore mai târziu la Paris, cu ambiţia de a răspunde la cererea crescută de călătorii cu trenul a europenilor, care recurg tot mai mulţi la tren pentru deplasările lor internaţionale, transmit agențiile străine.

O călătorie cu trenul între cele două capitale europene emite de 100 de ori mai puţin CO2 decât o călătorie cu avionul, susţine operatorul feroviar francez SNCF.

"Opt ore cu trenul, poate părea mult, şi am ezitat puţin înainte de a lansa aceste curse", a dezvăluit directorul general de la SNCF, Jean-Pierre Farandou, care până la urmă s-a lăsat convins că "oamenii pot rămâne aşezaţi timp de opt ore, atunci când este confortabil şi au un echipaj bun".



În consecinţă, primele două mari companii feroviare europene, Deutsche Bahn şi SNCF, au decis să aprofundeze cooperarea, care le-a permis deja să transporte 30 de milioane de pasageri între cele două ţări. "Traficul internaţional european reprezintă o treime din traficul trenurilor de mare viteză" pentru SNCF, a insistat Jean-Pierre Farandou.

Biletele CFR s-au scumpit de azi. Lovitură pentru vacanțele de iarnă ale românilor

Noua legătură Berlin-Paris va fi asigurată de garniturile ICE, trenurile germane de mare viteză, şi nu de TGV-urile franceze. Trenurile cu 444 de locuri disponibile vor pleca zilnic de la Gara de Est din Paris, la ora 11:55 am (9:55 GMT) şi la ora 11:54 din gara principală din Berlin.

Trenurile vor circula zilnic şi vor deservi gările din Frankfurt şi Karlsruhe din Germania şi Strasbourg din Franţa. Biletele au preţuri care încep de la 59,99 euro, pentru un loc la clasa a doua, şi potrivit Deutsche Bahn se vând rapid.

Anterior, Berlinul şi Parisul erau legate direct doar prin trenuri de noapte, în cazul cărora o călătorie durează aproximativ 14 ore.

Călătoria între Paris şi Berlin, cu o lungime de 1.100 de kilometri, este probabil limita maximă a unei călătorii cu un tren de mare viteză, care să fie şi una atractivă, recunoaşte directorul general de la SNCF. Dincolo de această distanţă trebuie utilizat trenul de noapte, estimează Jean-Pierre Farandou.

Uniunea Europeană mizează pe dublarea traficului internaţional de mare viteză pe continent până în 2030 şi pe triplarea sa până în 2050, pentru a-şi respecta angajamentele climatice. Însă pentru acest lucru va fi nevoie de construirea a 20.000 de kilometri de tren de mare viteză în toată Europa până în 2050, estimează directorul Deutsche Bahn, Michael Peterson. 

Șină ruptă la metrou, pe Magistrala 1. Cinci trenuri au roțile avariate

Mai multe articole despre:
tren tren de mare viteza calatori berlin paris