MENIU

Primul mare oraș în care se reintroduce CARANTINA - Noi restricții în weekend, în Timișoara și mai multe localități

Carantină în Timișoara

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, miercuri, instituirea carantinei de noapte în weekend, în orașul Timișoara și mai multe localități din județ, după ce rata de infectare a depășit 4 cazuri la mia de locuitori. Magazinele vor fi deschise până la 18:00 și va fi reintrodusă declarația pe propria răspundere. 

Carantina de noapte în weekend a fost instituită și la Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Dudeștii Noi, Parța, Pădureni, Sacoșu Turcesc, Giulvaz și Jimbolia.
Moravița și Bucovăț intră complet în carantină, după ce rata de infectare a depăsit 7 la mie, potrivit opiniatimisoarei.ro

Carantina de noapte va fi institută pentru intervalul 20:00 - 05:00. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, magazinele vor fi deschise doar până la 18:00, iar circulația pe timpul nopții va fi posibilă doar cu declarația pe propria răspundere. 

Decizia a fost luată după ce, miercuri, în județ au fost raportate aproape 400 de cazuri noi Covid-19, iar în Timișoara rata de infectare a crescut la 4,49 cazuri la mia de locuitori. 

NOILE RESTRICȚII ANUNȚATE DE CJSU TIMIȘ:

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00 - 05:00, cu urmatoarele excepții:

-deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
-deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
-deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altp modalitate de achitare a cplptoriei;
-deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, sunt obligați să își organizeze și să își desfășoare activitatea, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 05:00 00-18:00. În intervalul orar 18:00 - 05:00, operatorii economici pot desfășura activitatea de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Declarațiile pe propria răspundere pot fi descărcate AICI.