MENIU

Primul interviu pe care l-a acordat Adi Despot după tragedia din Colectiv. Detaliile, cutremurătoare

Solistul trupei Viţa de Vie s-a aflat în Club Colectiv în seara zilei de 30 octombrie, când, în timpul concertului celor de la Goodbye to Gravity, un incendiu a luat viaţa a 60 de oameni şi a rănit grav alte aproape 200 de persoane.

Adi Despot a reuşit atunci să iasă la timp şi a participat chiar la acţiunea de salvare a victimelor. Până acum, rockerul a preferat să păstreze liniştea în privinţa experienţei personale pe care a trăit-o în respectiva noaptea.

A oferit, totuşi, un interviu celor de la emisiunea "România, te iubesc", de la Pro TV. 

"Era tot tavanul in flacari. Stiam ca au un moment pirotehnic sa spunem, dar asa ceva nu vazusem. Recunosc ca am stat o secunda, doua, sa ma intreb daca este efectul, ca n-am vazut un asemenea foc sa arda cu o asemenea vâlvătaie.

In momentul in care am simtit ca presiunea de corpuri de peste mine a inceput sa fie mai mica, am reusit sa-mi scot picioarele, m-am ridicat in picioare si-am iesit afara.

In momentul in care m-am ridicat in picioare, din spatele meu din club nu mai iesea nimeni, nu se mai impingea nimeni.

Probabil au fost cateva momente in care am incercat sa-mi revin si am vazut campul de lupta de afara, pentru ca acolo era ceva ingrozitor. Grupul acela de oameni ardea, ardea cu flacara, ardeau oameni, ardeau oamenii de pe ei.

Eram furios, e normal, m-au incercat toate starile, eram furios, cum sa ard de viu, oricat de păcătos, ca nici unu dintre noi nu e fara de pacate, dar cum sa ard de viu. In povestea asta e vorba de responsabilitate.

Niste oameni, până la urmă conjunctura asta nefastă, OK, nu poţi s-o pui pe seama destinului, karmei sau a lui Dumnezeu... Este un mare lant de lipsa de responsabilitate, de lipsa de pregatiri, mare lant de erori, toate umane. Trebuie sa invatam din lucrul asta", a spus Adi Despot pentru sursa amintită.

Mai multe articole despre:
Adi Despot club colectiv