Primul deces provocat de noua variantă COVID. Arcturus se răspândește rapid în întreaga lume
În Thailanda s-a înregistrat primul deces cauzat de varianta Arcturus, o sub-variantă a Omicron, prezentă acum în destul de multe țări, inclusiv în Italia. Victima era un cetățean străin, în vârstă şi avea unele probleme de sănătate anterioare.
Arcturus, o sub-variantă a Omicron, a fost detectată pentru prima dată în India și de la sfârșitul lunii martie se află pe lista de supraveghere a Organizației Mondiale a Sănătății. Profesorul. Dr. Yong Poovorawan, care conduce Centrul de Excelență în Virologie Clinică de la Școala de Medicină a Universității Chulalongkorn, a declarat pentru PBS că inevitabil, va deveni în curând sub-varianta dominantă din Thailanda, nespecificate, scrie Rador.
Sub-varianta se răspândeşte vertiginos în India, fapt care a determinat autorităţile să reintroducă, printre alte măsuri, obligaţia purtării măștilor.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (din Statele Unite), au declarat că Arcturus este responsabil cu 7% din cazurile de coronavirus din țară, ceea ce înseamnă că acum se află pe locul doi, după Omicron.
Indonezia a raportat cinci noi cazuri de sub-variantă Arcturus.
Potrivit unui studiu al Universității din Tokyo postat pe site-ul de cercetare biologică bioRxiv, noua variantă este de 1,2 ori mai infecțioasă decât varianta Omicron. Dr Vipin Vashishtha, fostul șef al comitetului de imunizare al Academiei Indiene de Pediatrie, a scris pe Twitter că, pentru prima dată în ultimele șase luni s-a înregistrat o creştere a numărului cazurilor de Covid în rândul copiilor.