Primul șoc anafilactic înregistrat în România după vaccinarea anti-Covid, anunțat OFICIAL de Valeriu Gheorghiță. Ce se știe despre acest caz
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat, marți, că, în România, s-a înregistrat primul caz de șoc anafilactic după vaccinarea anti-Covid. Vorbim despre o reacție extrem de rară, care este semnalată și în prospectul vaccinului, înregistrată la o femeie în vârstă de 46 de ani, care nu știa să aibă antecedente alergice și care și-a revenit în aproximativ 7 minute, după intervenția promptă a personalului medical.
"A fost înregistrat un caz de șoc anafilactic la o femeie de 46 de ani care a fost vaccinată cu vaccinul produs de Astra Zeneca. S-a intervenit rapid și în circa 7 minute femeia era cu stare generală mult ameliorată. Ea a fost transportată la spital și urmează să fie externată. Femeia nu se știa cu istoric de reacții alergice. Reacția de șoc anafilactic este una extrem de rară", a declarat Gheorghiță, în conferința săptămânală de presă susținută la Palatul Victoria.
În ceea ce privește reacțiile adverse înregistrate până în prezent la vaccinul împotriva noului coronavirus, medicul a precizat că în majoritatea cazurilor vorbim despre reacții minore. Legat de vârsta medie a românilor care au dezvoltat reacții adverse, Gheorghiță a spus că ne referim la persoane de 41 de ani.
Mai multe articole despre:
valeriu gheorghita
campanie vaccinare anticovid
reactii adverse vaccin
soc anafilactic