MENIU

Primul accident în cea mai complicată intersecție din țară, la nici 24 de ore de la inaugurare

În intersecția din Timișoara care a devenit faimoasă pe internet datorită marcajelor sale aproape imposibil de descifrat a avut loc primul accident, la nici 24 de ore de la inaugurare.

Timișoara a ajuns din nou subiect național de discuție din cauza modului alambicat în care a fost marcată intersecția străzilor Republicii și Jiul. Imaginile aeriene au făcut deliciul internauților, știrile pe această temă devenit rapid virale.

În timp ce mulți au făcut mișto de desenele de pe asfalt, alți șoferi au luat apărarea „specialiștilor” – cum îi numea primarul Nicolae Robu – care au optat pentru această soluție, susținând că pentru un șofer cu experiență abordarea intersecției este extrem de facilă, scrie tion.ro.

Iată, însă, că la nici 24 de ore de la inaugurarea cu fast a lucrării care a costat 4,5 milioane de euro, în intersecție a avut loc și primul accident. Din fericire, este vorba doar despre o tamponare, în dispeceratul IPJ Timiș acest accident nefiind sesizat. Imaginile au apărut, luni dimineața, pe mai multe grupuri de Facebook, iar discuțiile privind modalitatea de marcare a intersecției s-au reaprins.

Șoferii implicați în accident probabil se vor înțelege pe cale amiabilă.

Polițiștii de la Rutieră s-au sesizat, după ce au văzut imaginile cu marcajele din intersecție și au declanșat o anchetă pentru a vedea dacă proiectul a fost respectat și dacă acestea sunt legale.

Mai multe articole despre:
Timişoara România poliţie proiect ţară intersecţie