Primele semne că ești pe punctul de a cădea în depresie. Ce trebuie să faci înainte să te acapareze boala
Primele semne că ești pe punctul de a cădea în depresie. Ce trebuie să faci înainte să te acapareze boala. Iată care sunt sfaturile specialiștilor.
Comportamente comune ale unei persoane cu depresie ușoară
1. Prezintă mai mereu o stare de spirit proastă.
Cel mai comun semn al depresiei include o lipsă constantă de energie și sentimentul de neputință. Nu mai ieși, nu mai ai determinare și suferi de o lipsă enormă de motivație. Orice faci sau spui te adâncește și mai tare într-o stare de melancolie latentă. E normal să ai zile sau perioade mai proaste, dar dacă tristețea persistă, ar trebui să consulți un specialist.
Alimentul care activează hormonul fericirii. Trebuie să-l introduci în alimentația ta, beneficiile lui nu se opresc aici
2. Și-a modificat regimul alimentar sau programul de somn.
Un alt simptom revelator implică modificări exagerate ale programului de somn și ale obiceiurilor alimentare. Depresia coexistă adesea cu insomnia, sau chiar din contră, cu moleșeala și dorința de a dormi. Fie că simți nevoia să petreci mai mult timp în pat sau nu te poți odihni aproape deloc, este clar că te confrunți cu o problemă pe care trebuie să o identifici cât mai repede.
3. Suferă de lipsa atenției și de pierderi de memorie
În cazul în care ai experimentat recent tulburări cognitive, cum ar fi dificultăți grave de concentrare și pierderi de memorie, înseamnă că poți fi depresiv/ă. Multe persoan observă că memoria nu mai funcționează ca altădată și că uită detalii destul de importante sau amintiri mai vechi. De asemenea, ți-e greu să te concentrezi și să rămâi atent/ă la muncă sau la școală.
4. Și-a pierdut interesul pentru hobby-uri sau activități
5. Își neglijează responsabilitățile și nu se mai îngrijește
Neglijarea propriei persoane și igiena precară reprezintă alte simptome clasice ale distimiei. Persoanele cu depresie nu au energia necesară pentru a se dedica unei îngrijiri de sine adecvate. Este clar că nu absentezi de la îndatoririle tale pentru că ți-o dorești, ci pur și simplu ești copleșit/ă de sentimente negative care nu te lasă să te ocupi în tihnă de responsabilitățile tale. Prin urmare, eviți sarcinile pentru a preveni epuizarea și suferința mentală suplimentară.
Cum să stopezi sângerarea nazală. 5 pași de urmat pe care trebuie să-i cunoască toată lumea
Sursa Diva Hair