MENIU

Primele REȚINERI după ancheta de proporții la mafia permiselor: Fostul șef de la Permise și Înmatriculări Suceava și alți angajați au ajuns după GRATII

S-au făcut primele rețineri în ancheta în care mai multe persoane sunt suspectate că au acoperit ilegalitățile ”fabricii de permise auto” din Suceava. Comisarul-sef Radu Ionuț Obreja, fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conduceri și Înmatriculări Vehicule Suceava, a fost reținut în noaptea de joi spre vineri, 27 noiembrie, de procurorii DNA, fiind pus sub acuzare în două dosare penale.

În cele trei cauze menționate în comunicatele anterioare, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 și 27 noiembrie 2020, a unui număr de 14 inculpați în legătură cu presupusa fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere și înmatricularea autoturismelor.

DNA - Reținere 14 persoane dosare mită permise și înmatriculări Suceava


OBREJA RADU IONUȚ, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
- luare de mită (4 fapte),
- dare de mită,
- spălare a banilor,

MARTIN MIHAIL, de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- favorizarea făptuitorului,
- luare de mită,
- acces ilegal la un sistem informatic,

BLÎNDU CRISTIAN, ofițer de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor,

BUTNARIU PAUL ALEXANDRU, personal contractul în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte),

MACOVICIUC NICOLAE-CEZAR, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor,

MIHĂIESCU IULIAN-FLORIN, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte)
- spălare a banilor,

MIHĂIESCU LEON-IONUȚ, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte),

PASCAL ANAMARIA, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită,

PERIJOC GHEORGHE IONEL, agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat(2 fapte),
- complicitate la luare de mită (6 fapte),

Persoană fizică, instructor auto autorizat și administrator al unei școli de șoferi, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită (3 fapte),

Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (5 fapte),

Persoană fizică, instructor auto autorizat, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (2 fapte),

Persoană fizică, pentru comiterea a două infracțiuni de spălare a banilor,

Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauze, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Așa cum am arătat anterior, în perioada 2018 - 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în calitatea menționată mai sus, în care, alături de polițiști și funcționari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.
Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.
La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau / facilitau / asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea / verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.

O situație specială este cea a inculpatului Obreja Radu-Ionuț, persoană care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.

În marea majoritate a situațiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu “albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuț fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.
Inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor , informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi. Concret:
- l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție.
- i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție,
- l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție
- i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.
La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere.

Tuturor inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 27 noiembrie 2020, cei 14 inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se mai desfășoară acte de urmărire penală față de un număr de 18 persoane.

Procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Comunicatul DNA din 26 noiembrie:

În urma finalizării perchezițiilor efectuate de către procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Suceava în cele trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri în valoare de peste 1.000.000 euro, după cum urmează:
-1.225.000 euro;
-790.000 lei;
-12.000 dolari;
-1.500 lire sterline;
-37 ceasuri de lux;
-21 brățări;
-18 lanțuri și 4 pandantive de aur;
-8 autoturisme de lux.

În cele trei cauze menționate în comunicatul anterior, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în legătura cu comiterea, de către mai mulți funcționari publici printre care și polițiști și alte persoane, a următoarelor infracțiuni:
-luare de mită,
-dare de mită,
-trafic de influență,
-cumpărare de influență,
-constituirea unui grup infracțional organizat,
-spălarea banilor.

Concret starea de fapt reținută de procurorii anticorupție este următoarea:

În perioada 2018 - 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani, pe două paliere: în legătură cu susținerea și promovarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

1. Modul de funcționare al acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe coordonarea și planificarea activității de examinare practică a candidaților într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

Concret, persoanele care nu aveau acces direct la examinatori, în cazul în care doreau să le fie facilitată promovarea probei practice pentru un anumit candidat, trimiteau în dimineața zilei de examinare sau anterior, numele persoanelor care urmează să susțină proba practică pentru permisul de conducere, însoțite de o copie/fotografie a cărții de identitate.
Ulterior, un angajat al serviciului permise - S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava centraliza datele acestor persoane și, după imprimarea efectivă a tabelelor cu programarea, de către unul din șefii Serviciului, se deplasa în biroul agenților de poliție unde se desigilau plicurile în vederea identificării atât a persoanelor cu privire la care a primit datele, cât și cu privire la identitatea lucrătorului de poliție care îl va examina. După identificare, se lua legătura cu examinatorul căruia i-a fost repartizat candidatul. În cazul în care examinatorul se afla în aceeași încăpere, angajatul de la serviciul permise îi comunica în mod direct numele candidatului și îi făcea o scurtă prezentare a persoanei acestuia, oferindu-i detalii referitoare la filiera din partea căreia vine, unde locuiește acesta, dacă aptitudinile sale referitoare de conducerea autovehiculului sunt corespunzătoare, ș.a.. În cazul în care se afla în teren, examinatorul primea datele cu privire la candidat prin mijloace de comunicare cât mai conspirate, respectiv prin intermediul diferitelor aplicații telefonice.
Simpla menționare a numelui unui candidat presupunea automat faptul că acesta urma să remită o sumă de bani cu titlu de mită (care nu era standardizată, ci varia, în funcție de profilul candidatului).

2. În ceea ce privește cel de-al doilea palier infracțional, în legătură cu înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.
Practic, aceștia, în timp, și-au făcut chiar un “renume” în sensul că puteau facilita cu succes omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor, cu complicitatea unor funcționari publici, contra unor sume de bani, cu atribuții în ceea ce privește aceste activități (ingineri RAR precum și agenți de poliție, respectiv, ofițeri de poliție cu atribuții de aprobare a documentelor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava).
Urmare a acestor demersuri, omologarea/verificarea tehnică, respectiv înmatricularea autoturismelor erau realizate rapid fără a mai fi nevoie de programare, iar în unele cazuri, chiar în condițiile în care documentele nu erau complete sau nu erau în regulă ori autoturismele prezentau defecțiuni tehnice majore.

Mai multe articole despre:
retineri suceava mafia permiselor