MENIU

Primele măsuri la maternitatea unde au fost infectați 10 bebeluși: "Să sperăm că este un test fals pozitiv"

O echipă de epidemiologi a stabilit măsuri de reorganizare a activităţii de la Maternitatea Odobescu din Timişoara, unde zece nou-născuţi au fost depistaţi pozitiv la coronavirus. Astfel, pacientele vor fi testate pentru COVID-19 şi izolate, iar dacă rezultatul va fi pozitiv vor fi îndrumate la Maternitatea Bega. Totodată, la Timişoara s-au prelevat probe de la cinci mame şi cinci nou-născuţi pentru retestare.

"Direcţia de Sănătate Publică Timiş a informat Ministerul Sănătăţii că astăzi, la Maternitatea Odobescu Timişoara, au fost analizate structura funcţională şi fluxurile unităţii sanitare de către o echipă de epidemiologi, în cadrul controlului demarat. Echipa de control a stabilit măsuri de reorganizare a activităţii medicale, pe echipe formate din minimul necesar de resurse umane, atât pentru asigurarea eficientizării serviciului medical, cât şi pentru minimizarea expunerii", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, în Spitalul Odobescu s-au constituit două zone: o zonă verde şi una roşie. Pacientele ce se vor adresa acestei unităţi vor fi consultate de personal medical care va purta echipament corespunzător, după care se vor izola şi vor fi testate SARS-Cov 2. În funcţie de rezultat, pacientele vor fi îndrumate către Spitalul Bega dacă rezultatul va fi pozitiv, iar dacă acesta va fi negativ vor fi internate la Spitalul Odobescu.

De asemenea, s-a dispus izolarea la domiciliu a persoanelor externate si retestarea acestora.

"Menţionăm faptul că repetarea testelor Covid-19 se va efectua atât pentru nou-născuţii depistaţi pozitiv (în număr de 10), cât şi pentru mame.

În acest context, la Timişoara au fost prelevate deja probele de la 5 mame şi tot atâţia nou-născuţi. S-a luat legătura şi cu direcţiile de sănătate publică din judeţele limitrofe pentru prelevarea probelor pentru celelalte persoane", a arătat Grupul de Comunicare Strategică.

Ancheta epidemiologică este in desfăşurare.

Mai mult, conducerea DSP Timiş a dispus efectuarea unei anchete de către o echipă de inspectori sanitari.

Un dosar penal pentru zădărnicire a combaterii bolilor a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în cazul Maternităţii Odobescu, unde 25 de cadre medicale şi paciente au fost infectate cu coronavirus, iar testele în cazul a zece bebeluşi au fost pozitive.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, se fac cercetări într-un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor infectocontagioase.

”În cauză se efectuează cercetări privind posibile nerespectări ale măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor infectocontagioase şi implicit a reglementărilor în materie, ce ar fi putut facilita infectarea cu SARS CoV 2 a unui nr. de 10 nou-născuţi şi a altor 25 persoane – cadre medicale, lehuze şi o gravidă, în cadrul Maternităţii Odobeşti a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a cerut DSP Timiş să facă verficări la Spitalul Municipal Timişoara, după ce zece nou-născuţi au fost depistaţi cu coronavirus. Probele au fost recoltate în 1 aprilie, iar testele au fost lucrate în 5 şi 6 aprilie, iar pentru mamele celor zece bebeluşi rezultatele au fost negative.

Tătaru a spus, marţi, că a cerut retestarea tuturor lăuzelor şi nou-născuţilor de la maternitatea din Timişoara unde au fost găsite cazuri de coronavirus şi a recomandat ca aceste teste să se lucreze la Clinica de Boli Infecţioase. "Să sperăm că este un test fals pozitiv", a afirmat el, spunând că patologia la nou-născut nu este atât de frecventă.

"Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Ieri am schimbat directorul DSP-ului din Timiş, urmează să facă acea anchetă epidemiologică. Eu am cerut retestarea tuturor lăuzelor şi nou-născuţilor de acolo pentru a vedea... sunt zece nou-născuţi, cinci din Timişoara, cinci din judeţele limitrofe, care au ieşit cu un test pozitiv. Să sperăm că este un test fals pozitiv. Am recomandat să se lucreze la un alt laborator, la cel al Clinicii de Boli Infecţioase, pentru a vedea dacă într-adevăr rezultatul este pozitiv. Ştiu că patologia la nou-născut nu este atât de frecventă şi nici atât de gravă şi atunci vrem să verificăm tot ce a fost testat până la acel moment”, a declarat Nelu Tătaru, la Braşov.

Mai multe articole despre:
maternitatea timisoara coronavirus