MENIU

PRIMELE măsuri în cazul revoltător de bullying asupra elevei cu nevoi speciale din Timișoara - Dosar PENAL și demiterea conducerii liceului

Primele măsuri în cazul revoltător de bullying asupra unei eleve cu nevoi speciale de la un liceu din Timișoara

Poliţiştii au întocmit un dosar penal după publicarea imaginilor șocante cu o elevă cu nevoi speciale a fost umilită de două colege la Liceul Alimentar din Timișoara. Cele două adolescente sunt acuzate de lovire și alte violențe, potrivit Inspectoratului de Poliție Timiș. Conducerea liceului a fost demisă.

Deciziile vin după ce marți au apărut imagini în mediul online în care două eleve de la Liceul Alimentar, din Timișoara umilesc o colegă cu nevoi speciale. În înregistrarea video se aud și mai mulţi băieţi care, cel mai probabil, filmează momentul agresiunii. 

Caz șocant, în Timișoara: ELEVĂ cu nevoi speciale, victima unui caz GRAV de bullying, în clasă - VIDEO

„În urma apariţiei în mediul online a unor imagini video care surprind scene de violenţă în cursul zilei de ieri, în care o minora în vârstă de 15 ani a fost agresată de către alte 2 adolescente de 15 şi 18 ani, vă comunicăm faptul că la nivelul Secţiei 4 Poliţie Urbană Timişoara se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a anunțat IPJ Timiş.

De asemenea, Inspectoratul Şcolar Timiș a anunțat că cei doi directori ai liceului au fost demiși din cauza acestui grav incident. 

„Astăzi am decis eliberarea din funcţie a conducerii Liceului Alimentar, directorul şi directorul adjunct, unde a avut loc incidentul. Am obţinut avize pentru nominalizarea a doi directori acolo. A avut loc audierea celor în cauză de către Poliţie, care a deschis un dosar penal, după autosesizare. Mâine vor avea loc cercetarea faptelor atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice care au fost implicate în acest incident. Am convocat comisia judeţeană antiviolenţă la nivelul judeţului pentru a gândi activităţi astfel încât în cele trei săptămâni care au rămas până la finalul anului să găsim soluţii la valul de violenţă din unităţile de învăţământ. Nu ne cramponăm de nimic şi luăm măsurile cele mai bune pentru securitatea elevilor şi părinţilor”, a declarat Marin Popescu, inspector-şef în cadrul ISJ Timiş.
 
Caz șocant, în Timișoara: ELEVĂ cu nevoi speciale, victima unui caz GRAV de bullying, în clasă - VIDEO