Vinovații scapă cu AMENZI, după tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Doi elevi au murit striviți sub pereții internatului
Au trecut peste două luni de la tragedia din Odorheiu Secuiesc, unde doi elevi au murit după ce un zid al internatului s-a prăbuși peste ei. În ciuda destinelor frânte, patronul firmei care făcea lucrările a scapat repede de arest si are o măsură preventivă mult mai blândă: control judiciar. Iar acum, și responsabilii de la nivel local au scăpat cu câte o amendă.. pentru că au autorizat lucrările ilegale.
Chiar dacă în autorizația de construcție scrie că săpăturile nu se pot face la mai puțin de 2 metri și 20 de centimetri față de zidul internatului, patronul firmei de construcții a decis să se sape șanțul lângă perete. Nu s-a respectat distanța din avizul de construcție, primăria nu a verificat lucrările, iar conducerea școlii nu a mutat elevii.
Tragedia de la Odorheiu Secuiesc putea fi și mai terifiantă: Toți cei 100 de elevi, la un pas să fie surprinși în internat - Detalii șocante
Concluziile Inspectoratului de Stat în Construcții Harghita arată că vina este împărțită între primar, secretarul general al unității administrativ teritoriale și arhitectul șef. Cu toții au jucat un rol important în autorizarea lucrărilor și au fost sancționați contravențional, cu o amendă de 10.000 de lei.
Imediat după tragedie, edilul municipiului Odorheiu Secuiesc nici măcar nu își recunoștea partea de vină, declarând presei că ceea ce s-a întâmplat „nu era treaba primarului”.
După tragedie, și șeful statului a cerut anchetă urgentă și pedepsirea celor vinovați. Și ministrul Educației , Ligia Deca, a anunțat că a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin.