PRIMELE imagini din secția ATI de la „Marius Nasta”, unde a fost alertă de incendiu după degajări de fum
Pentru prima dată de la evacuarea secției mobile ATI a Institutului Marius Nasta, în urma incidentului care se putea transforma într-o adevărată tragedie, o echipă Realitatea PLUS a primit, în exclusivitate, aprobarea să filmeze acolo. Experții au stabilit că secția este funcțională și că pacienții pot fi reinternați în această unitate.
Incidentul anunțat în seara de duminică, 21 februarie, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București putea să se transforme într-un adevărat incendiu. Apelul la 112 a semnalat un posibil incendiu. Astfel că zeci de echipe de intervenție au fost mobilizate la fața locului după ce a existat o alertă de incendiu din cauza fumului observat la unitatea externă de ATI. După verificare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că a fost vorba despre o degajare de fum la un ventilator extern al unitatii mobile de Terapie Intensivă.
Beatrice Mahler, manager "Marius Nasta": Colegii din camera de gardă care au sesizat au spus că au văzut FLACĂRĂ CU FUM
În secția externă ATI se aflau internați șapte pacienți. Toți au fost evacuați și mutați în pavilionul COVID. În secția externă de TI pot fi internați maxumum opt pacienți.
La două zile de la incidentul din secția ATI mobilă a Institutului Marius Nasta, jurnaliștii Realitatea PLUS au filmat imagini în exclusivitate din interiorul unității.
„Pacienții au avut evoluție favorabilă. Dintre cei șapte, doar doi mai necesită în acest moment ventilație non-invazivă”, a explicat Beatrice Mahler, pentru Realitatea PLUS.
Caravana mobilă are toate dotăriile unei secții ATI dintr-un spital, de la ventilatoare până la injectomate. Într-o tură de o zi, 6 asistenți medicali lucrează alături de medicul de gardă. La fiecare 4-6 ore, câte doi asistenți intră împreună să administreze tramentul pacienților. După ce a fost verificat generatorul care a scos fum, iar climatizarea a fost lăsată să funcționeze încontinuu 24 de ore la capacitate maximă, unitatea este acum considerată perfect funcțională.
Managerul Beatrice Mahler a declarat că secția externă ATI va fi deschisă „în măsura în care vor fi solicitări”.
În total, în România există 5 astfel de unități mobile de terapie intensivă. Ministerul Sănătății a cerut ca toate secțiile de acest tip să fie verificate.
După anunțarea incidentului de duminică seară, la spital a venit și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, chiar la TIR-ul de unde s-ar fi văzut o degajare de fum. Ministrul a declarat duminică seară că fumul degajat într-o cantitate foarte mică ar fi ceva normal pentru funcționarea generatorului care alimentează unitatea de ATI.
Vlad Voiculescu infirmă existența unui incendiu la spitalul "Marius Nasta" - "Cineva s-a speriat, nimic mai mult"