MENIU

Primele cazuri cu tulpina OMICRON a Covid-19 au fost depistate în Rusia. Câte persoane sunt infectate si ce măsuri s-au luat

Rusia a depistat primele cazuri cu tulpina OMICRON FOTO: Profimedia

Rusia a confirmat luni detectarea primelor două cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 la cetăţeni care au călătorit în Africa de Sud, potrivit Roskomnadzor, autoritatea rusă de reglementare în comunicaţii, relatează EFE.

Roskomnadzor a informat că cei doi pacienţi au fost plasaţi sub observaţie la sosirea lor în Rusia şi au efectuat teste PCR, care au ieşit pozitive, infectările lor fiind cauzate de noua variantă Omicron.

În total, zece persoane care s-au întors din Africa de Sud au fost testate pozitiv cu COVID-19, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, citată de The Moscow Time.

Rusia a restricţionat la sfârşitul lunii noiembrie legăturile aeriene cu ţările din sudul Africii în urma apariţiei noii variante Omicron, calificată drept „îngrijorătoare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Rusia a impus, de asemenea, o perioadă de carantină de 14 zile pentru călătorii veniţi din Africa de Sud şi din ţările vecine acesteia, cu scopul de a evita răspândirea pe teritoriul său a noii variante virale, a informat săptămâna trecută coordonatoarea grupului de lucru pentru combaterea pandemiei în Rusia, Anna Popova. 

Creatorii vaccinului rusesc Sputnik V au declarat la rândul lor că vor avea nevoie de 45 de zile pentru a dezvolta un ser adaptat la noua variantă Omicron.

Luni, Rusia a raportat 32.136 de infectări noi cu SARS-CoV-2 şi 1.184 de decese asociate COVID-19. 

Mai multe articole despre:
rusia infecție vaccin coronavirus covid