Primele audieri în cazul tânărului mort la SAGA! Raportul medicilor: băiatul a murit după o supradoză
Au avut loc primele audieri în cazul unuia dintre tinerii morți după ce au consumat droguri la festivalul Saga. Un prieten al acestuia a dat explicații în fața polițiștilor, potrivit informațiilor Realitatea PLUS. Pe de altă parte, rezultatele preliminare arată că băiatul a murit după o supradoză. Anchetatorii încearcă acum să vadă de unde și-a luat substanțele interzise.
Sunt mai multe anchete în curs, însă cea mai mare se referă la moartea tânărului din Moldova. El ar fi combinat mai multe substanțe toxicologice.
Polițiștii au deschis peste 100 de dosare penale pentru droguri, iar 13 persoane au ajuns la spital pentru că au consumat substanțe interzise. Așa arată, pe scurt, bilanțul după cel mai mare festival organizat în Capitală, care a durat trei zile.
97 de persoane au avut probleme medicale din cauza consumului de droguri. Câțiva dintre aceștia au intrat în stop cardio-respirator din cauza supradozelor, iar doi tineri au murit.
Este vorba despre un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova, care a murit în ambulanță, în drum spre spital, respectiv un tânăr aflat la Terapie Intensivă, pe secția de toxicologie a Spitalului Pantelimon. În total, 21 de persoane au primit îngrijiri medicale la festival, doar în prima noapte.