MENIU

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu, trimiși în judecată într-un dosar cu un prejudiciu de 9,5 milioane de euro

Nicolae Robu

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu au fost trimiși în judecată, marți, în stare de libertate, pentru abuz în serviciu. Dosarul vizează înstrăinarea mai multor imobile ale Primăriei municipiului, în perioada 1996-2016. Tribunalul Timiș a respins excepțiile invocate de cei doi în camera preliminară. Prejudiciul din dosar de ridică la 9,5 milioane de euro. 

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată în trei zile.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată alţi şapte oficiali ai primăriei, între care fostul secretar Ioan Cojocari, fostul viceprimar Traian Stoia şi actualul viceprimar Dan Diaconu, fostul şef de la Urbanism, Constantin Miuţ.

Cercetările vizează vânzarea frauduloasă, la prețuri modice, a 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara. Prejudiciul total este estimat la 9,5 milioane de euro.

Nicolae Robu susține că este nevinovat și a precizat că, în mandatul său, au fost vândute două locuinţe modeste, într-o curte comună, unor persoane nevoiaşe. Recent, primarul a transmis că, potrivit avocatului său ales, fapta nici nu se încadrează la ”abuz în serviciu.”

”Eu nu am vândut nicio casă la niciun ţigan, dimpotrivă, am câştigat în instanţă, pentru municipalitate, trei clădiri importante spitaliceşti în zona centrală şi cele opt cinematografe. Am fost acum la camera preliminară (a Tribunalului Timiş, n.r.) şi vom vedea ce se va întâmpla. Am fost la DNA pentru două magherniţe amenajate ca locuinţe, dintr-o magazie de lemne, într-un fundal de curte, care au fost vândute către nişte amărâţi, cazuri sociale. Vândute, nu cu încălcarea legii. Eu nici nu am ştiut cum stau lucrurile când am fost prima dată la DNA. Am aflat abia ulterior, când mi-am luat avocat, că nici măcar nu s-a încălcat legea, ci o hotărâre de guvern, care trebuia respectată, dar nu a fost încălcată legea aşa cum prevede Curtea Constituţională pentru o faptă, ca să dobândească statut de abuz în serviciu. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare, eu sunt senin şi nevinovat”, spunea Robu, în urmă cu două luni.

Acesta a subliniat că a semnat contractele de vânzare după ce a primit documentele cu patru semnături ale celor din aparatul de specialitate al primăriei, care garantau că totul este conform normelor în vigoare, amintește Agerpres.