MENIU

Primarul Sectorului 4 a sistat lucrările la ”Memorialul Colectiv” din Parcul Lumea Copiilor

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a decis sistarea lucrărilor din Parcul Lumea Copiilor și suspendarea conducerii Direcției Administrare Parcuri și Zone de Agrement, care s-a ocupat de proiect.

''În urma știrilor apărute în presă și pe rețelele de socializare, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a decis sistarea lucrărilor de amenajare peisagistică din Parcul Lumea Copiilor și suspendarea de îndată a conducerii Direcției Administrare Parcuri și Zone de Agrement sector 4, care s-a ocupat de acest proiect. De asemenea, primarul Daniel Băluță a decis trimiterea Corpului de control la Direcția Administrare Parcuri și Zone de Agrement sector 4 pentru verificări'', se precizează într-un comunicat al administrației locale. După primirea raportului realizat Corpului de control, se vor dispune măsurile necesare, subliniază sursa citată.

La sfârșitul lunii martie, Primăria Sectorului 4 preciza că a demarat o amenajare peisagistică în Parcul Lumea Copiilor în memoria victimelor de la Colectiv, aproape de zona de grătare, în baza unui proiect în valoare de 321.411 lei aprobat de consilierii locali.

"Acest demers este unul inițiat de actualul primar interimar și nu are nimic în comun cu cel anunțat de fostul primar Piedone. Atunci s-a gândit la un monument în memoria victimelor de la Colectiv, dar acum se vrea schimbarea zonei de grătare, pentru că sunt multe reclamații de la cetățeni pe motiv că îi deranjează ceea ce se întâmplă acolo. Amenajarea peisagistică se va realiza în rotonda din parc, pe partea stângă, care duce spre strada Cărăruia. Nu se vor tăia copaci, se vor planta copaci, iar zona de grătare va fi relocată. Va fi un rond care, prin reamenajarea peisagistică propusă, va fi în memoria tinerilor care au murit în tragicul eveniment și pe care putem să îl numim Piațeta Colectiv, dar nu va fi un monument și nicidecum un memorial", au declarat oficialii Primăriei, pentru agerpres.ro.

Primarul interimar al sectorului 4, Daniel Băluță, a susținut miercuri că cei 64 de cireși care vor fi plantați în Parcul Lumea Copiilor reprezintă doar o amenajare peisagistică și că un monument dedicat victimelor incendiului ar urma să fie ridicat doar cu acordul Asociației Colectiv GTG 3010, care pregătește un proiect în acest sens.