MENIU

Primarul Sorin Oprescu împarte celula cu Mohammad Munaf

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, arestat pentru luare de mită, stă în aceeaşi celulă din Arestul Central al Poliţiei Capitalei cu Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare în cazul răpirii jurnaliştilor în Irak, potrivit unor surse judiciare.

Sorin Oprescu a fost încarcerat în Arestul Central al Poliţiei Capitalei într-o celulă cu şase bărbaţi, printre care şi Mohammad Munaf, au spus sursele citate, scrie Mediafax.ro.

Potrivit aceloraşi surse, colegii de cameră ai primarului Capitalei nu sunt consideraţi infractori periculoşi, mahjoritatea fiind arestaţi pentru infracţiuni economice.

Cu toate că Sorin Oprescu a avut dreptul la o primă vizită de când a fost introdus în arest, acesta nu a fost vizitat de nicio rudă. Conform regulamentului Arestului Central al Capitalei, miercuri, este zi de vizită pentru arestaţii al căror nume începe cu litera O. Astfel, miercuri, Sorin Oprescu ar putea fi vizitat de apropiaţi.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Rareș Bogdan, dezvăluiri: Sorin Oprescu plănuia un tun de 120 de milioane de euro

Oprescu, arestat. Kovesi infirmă varianta flagrantului în cazul primarului general

REFERAT: Sorin Oprescu, "barosanul” la care ajungea o parte din mita de la oamenii de afaceri

Cine este şi cum arată fosta soţie a lui Sorin Oprescu şi mama lui Mircea

Mai multe articole despre:
Sorin Oprescu Bucureşti primar Mohammad Munaf