MENIU

Primarul Sibiului propune mărirea salariilor angajaților cu 15%

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, vrea să le mărească salariile angajaților din instituția pe care o conduce cu 15%. Majorarea ar putea să intre în vigoare de la 1 decembrie pentru cei aproximativ 1.400 de angajați din Primăria Sibiu și din serviciile subordonate doar dacă cei 23 de consilieri locali vor aproba proiectul, în ședința care va avea loc săptămâna viitoare. 

Dacă cei 23 de consilieri locali vor aproba proiectul, în ședința de săptămâna viitoare, cei aproximativ 1.400 de angajați din Primăria Sibiu și serviciile subordonate ar urma să se bucure de creșterea salarială de la 1 decembrie.

Majorarea ar însemna un efort bugetar de 14,4 milioane de lei, ajungându-se astfel la un fond anual de salarii în Primăria Sibiu de peste 23,6 de milioane de euro (118,33 de milioane de lei).

Cel mai mare salariu de bază, aferent gradației II, ar urma să fie cel alocat secretarului Primăriei (16.640 de lei lunar), în timp ce un director cu aceeași gradație va primi 13.476 de lei, lunar, salariu de bază.

Ultima majorare salarială a avut loc în urmă cu un an. În decembrie 2021, salariile de bază angajaților administrației locale au crescut cu 10,9%.

Mai multe articole despre:
primar sibiu majorare salarii