Primarul sectorului 2 și fostul ministru Monica Anisie, vizită într-o școală și o grădiniță, în ciuda restricțiilor COVID
Critici la adresa primarului sectorului 2, Mihaiu și a fostului ministru al Educației, Monica Anisie, după ce au vizitat o școală postliceală și o grădiniță, deși regulile de prevenție anti-COVID interzic acest lucru, cu excepția situațiilor "excepționale". De altfel, edilul de sector și-a recunoscut greșeala și a afirmat că n-a știut.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu și fostul ministru al Educației, Monica Anisie, au vizitat luni săli de clasă ale Școlii Sanitare Postliceale "Fundeni", precum și Grădinița 138. Fotografiile postate de cei doi au atras rapid o serie de critici, pentru că ordinul privind măsurile de organizare a activităţii de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 prevede clar în ce condiții pot pătrunde alte persoane.
"Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unitatii de invatamant (părinţi, alţi însoţitori etc.) va fi interzis în afara cazurilor excepţionale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ.
"Am fost la inaugurarea a două unități de învățământ proaspăt modernizate - grădinița 138 și școala postliceală sanitară “Fundeni”. (...) Chiar dacă există acum multă neliniște în privința previziunilor economice, educația va rămâne o prioritate pentru coaliția locală. Vom investi în școli, indiferent de situație”, a postat Radu Mihaiu pe pagina de Facebook.
Contactat de HotNews.ro, edilul a recunoscut că a greșit și și-a cerut scuze, precizând că nu știa că nu are voie. Mihaiu a precizat că și "Monica Anisie a cerut să vadă în ce condiții se redeschid școlile”.
Într-unul dintre instantanee se observă că, pe lângă cei cinci oficiali (primarul Mihaiu, cei doi viceprimari, plus senatorii Monica Anisie și Ștefan Pălărie), în clase au mai intrat cel puțin alte 2 persoane care făceau fotografii, plus alte câteva ce par a face parte din colectivul școlii.
Atât edilul, cât și fostul ministru al Educației au fost criticați de părinți, pe rețelele de socializare, pentru gestul pe care l-au făcut. Mulți dintre cei care le-au scris au remarcat lipsa elementului de urgență care să justifice intrarea în clase.