Gabriela Firea a lansat "revoluţia în taximetrie". Uber şi Taxify, puse în dificultate
Să fie decent îmbrăcat, să nu fumeze, să nu ceară bacşiş, să nu asculte muzici care nu sunt pe placul clientului, să nu jigniească sau să intre în polemici cu clienţii. Acesta este portretul robot al şoferlui model de taxi din Bucureşti, făcut de primarul general Gabriela Firea, la prezentarea propunerilor de modificare a regulamentului de taximetrie şi votat de Consiliul General.
Potrivit noilor reglementări, toate companiile de taxi vor fi obligate să aibă dipecerat şi aplicaţie de comandă proprii, ceea ce însemnă eliminarea unor servicii de tip agregator, cum sunt Clever si Star Taxi. Uber si Taxify ar putea avea şi ele probleme, dacă nu se înregistrează drept companii de taxi şi nu-şi fac dispecerate, transmite Realitatea TV.
„În urma numeroaselor luări de poziție în spațiul public, atât ale taximetriștilor cât și ale utilizatorilor acestui serviciu, am luat decizia să modificăm Regulamentul de funcționare al acestei activități, în sensul sporirii confortuluisi siguranței pasagerilor. Prin acest proiect de Hotărâre se instituie obligativitatea ca activitatea de taximetrie să se facă exclusiv prin intermediul unui dispecerat autorizat, în condițiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela aceste servicii prin comenzi telefonice sau prin intermediul aplicațiilor online care aparțin respectivului dispecerat și pot fi identificate că atare.
De asemenea, au fost reformulate și completate anumite prevederi din vechiul Regulament, referitoare la conduită șoferilor de taxi, accentul fiind pus pe obligativitatea acestora de a avea o ținută decentă și un comportament adecvat. Sub sancțiunea unor amenzi severe, aceștia nu vor avea voie să fumeze în mașină, savorbeasca la telefonul mobil în timpul curselor, să asculte muzică dacă acest lucru îl deranjează pe client, să angajeze discuții pe teme sensibile care pot aduce atingere convingerilor clientului, cum ar fi cele religioase, politice sau legate de sex. Nu în ultimul rând, taximetriștii nu vor putea refuză curse și nici nu vor putea impune prețuri mai mari decât cele indicate de aparatul de marcat”, a declarat Gabriela Firea.
"Nerespectarea obligaţiilor, aşa cum au fost stabilite la art. 21 alin. (3) (...) se sancţionează cu amenzi de la 4.500 la 5.000 lei", este o alta modificare propusa de primarul Gabriela Firea.
De altfel, cele ma aprinse polemici au fost legate tocmai de serviciul Uber. În cele din urmă, majoritatea PSD din Consiliul General a aprobat proiectul, în timp ce USR şi PNL au votat împotrivă. La şedinţă au participat reprezentanţii mai multor firme de taximetrie şi ai organizaţiei COTAR.
Totodată, alte modificări de substanță ale Regulamentului au fost puse deja în dezbatere publică pe site-ul Primăriei, urmând să facă obiectul unei viitoare decizii de Consiliu General. Printre acestea se află:
- Modificarea regimului sancțiunilor - amenzi și suspendări sau anulări de licențe.
- Cesionarea licențelor.
- Introducerea obligativității afișării în toate taxiurile a unui număr de telverde la care clienții pot face reclamații direct la Autoritatea Publică (nu prin dispeceratele companiilor).
- Obligativitatea dotării tuturor taxiurilor cu POS-uri, astfel înctâ cursele să poată fi plătite cu cardul bancar.
- Adaptarea criteriilor de departajare la normele de poluare (minim Euro5).