Primarul acuzat că voia sex cu nepoata susține că e victima unei înscenări
Primarul acuzat că i-ar fi cerut favoruri sexuale nepoatei, în schimbul angajării la instituția pe care o conduce, susține că discuția ar fi fost înscenată. Edilul a fost suspendat din PSD, dar susține că nimic din ce s-a spus pe seama lui n-ar fi real și că este victima unei campanii de denigrare.
Primarului comunei argeşene Călineşti, Mihai Georgescu (PSD), afirmă că nu a făcut "avansuri de natură sexuală" vreunei femei şi acuză o campanie de denigrare a sa.
"În urma materialelor calomnioase apărute în ultimele zile, nu am ce să comentez pe acest subiect, nu mă pretez la asemenea inepţii, mă dezic de la toate acuzaţiile, las organele competente să tragă concluziile reale. Personal, nu am hărţuit pe nimeni şi nu am făcut avansuri de natură sexuală niciunei femei, cu atât mai puţin unei angajate a primăriei", a scris edilul joi, pe Facebook.
El susţine că înregistrarea audio care a apărut în spaţiul public a fost prelucrată, și pasajele care sugerează acuzația ce i se aduce ar fi sot socase din context.
"Anumite persoane care încearcă să îmi facă rău încă de la preluarea mandatului de primar au apărut în mediul public cu pasaje dintr-o conversaţie mult mai amplă, scoase din context, pentru a fi interpretate într-o manieră neadevărată, care să îmi strice imaginea. Mă voi adresa organelor competente în vederea tragerii la răspundere a tuturor celor care au făcut afirmaţii calomnioase. Până la finalizarea anchetei, dacă va exista una, mă suspend din toate funcţiile mele din PSD. Îmi cer scuze faţă de colegii mei de partid, colegii din primăriei, faţă de familia mea, şi faţă de toţi cei care sunt nevoiţi să ia parte la acest circ", a mai transmis Mihai Georgescu.
El anunţă că, în calitate de primar, se va concentra în continuare "pe lucrurile importante şi pe proiectele" care trebuie realizate pentru cetăţenii comunei Călineşti.
Înainte de a-și anunța suspendarea din partid, edilul fusese deja suspendat de organizaţia PSD Argeş.
Pe reţelele de socializare şi în presa locală din Argeş a apărut o înregistrare audio în care, aparent, Mihai Georgescu i-ar fi cerut favoruri sexuale unei tinere, în schimbul angajării la cabinetul său.