MENIU

Primăria sectorului 1 a decis. Ce va construi în Spitalul Floreasca

Primăria sectorului 1 anunţă că va construi un amfiteatru în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, destinat studenţilor şi tinerilor rezidenţi care se instruiesc în această unitate medicală.


Noul amfiteatru va avea 80 de locuri şi aici se vor desfăşura activităţi didactice, ştiinţifice şi medicale pentru toate clinicile universitare ale spitalului. Investiţia va fi realizată din bugetul local al sectorului 1, informează Primăria, citată de agerpres.ro.

"Am primit o cerere oficială din partea conducerii şi din partea medicilor de la Spitalul Floreasca prin care dânşii explică nevoia unui spaţiu adecvat activităţilor specifice de învăţământ medical. Amfiteatrul va fi utilizat atât pentru cursuri de perfecţionare pentru cei aproximativ 500 de studenţi din anii III, IV, V şi VI de la Facultatea de Medicină care îşi desfăşoară practica aici, cât şi pentru perfecţionarea cadrelor medicale care lucrează în acest spital. Îi asigur pe cei de la Spitalul Floreasca de tot sprijinul nostru pentru acest proiect. Eforturile noastre, ale Primăriei, vor fi îndreptate nu doar către investiţii în infrastructura medicală din sectorul 1, ci şi către susţinerea formării şi perfecţionării cadrelor medicale, pentru ca oamenii să beneficieze de un act medical de calitate", a arătat primarul sectorului 1, Dan Tudorache.

Amfiteatrul va fi construit deasupra clădirii în care funcţionează compartimentul Unitate Primiri Urgenţe. Tot aici, Primăria sectorului 1 va construi şi un salon de terapie intensivă (A.T.I.) cu şase paturi.

Aceste investiţii fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a Spitalului Floreasca derulat de Primăria sectorului 1, proiect care va continua în paralel cu lucrările de construire a Spitalului de Urgenţă "Sf. Vasile cel Mare" (din Şos. Bucureşti-Târgovişte nr. 10). Deşi Spitalul de Urgenţă Floreasca va fi relocat, clădirea actuală îşi va păstra funcţionalitatea medicală, menţionează sursa citată.

"Noua investiţie va fi utilă şi în cadrul schimburilor de experienţă profesională dintre medicii din sectorul 1 şi cei americani. Pentru creşterea calităţii actului medical, primarul Dan Tudorache a demarat, săptămâna trecută, în Statele Unite ale Americii, negocierile cu reprezentanţii uneia dintre cele mai cunoscute instituţii medicale - Spitalul 'Johns Hopkins', pentru stabilirea unui parteneriat strategic cu spitalele din sectorul 1", arată sursa citată

Mai multe articole despre:
Spital Floreasca