Primăria cu un singur angajat. Restul, în frunte cu primarul, sunt judecaţi pentru corupţie
Situație fără precedent în comuna vâlceană Măldărești, unde primăria este condusă de secretar, acesta fiind, în prezent, singurul angajat al instituției. Restul serviciilor - economic, agricol, asistență socială etc - sunt asigurate de primăriile limitrofe, deoarece tot aparatul instituției, în frunte cu primarul și viceprimarul, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.
"Conducerea o asigură secretarul primăriei iar contabilitatea, juridicul, asistența socială, parte agricolă sunt asigurate de primăriile din localitățile vecine. Este, da, o situație fără precedent, când majoritatea personalului este trimis în judecată. Dar din vară, odată cu alegerile locale, lucrurile vor reintra în normalitate. Cert este că investițiile au de suferit în acest moment, este o situație de avarie, dar nu avem sincope, au fost detașări din localitățile vecine, mă refer la Horezu, Cernișoara, Oteșani", a precizat marți, pentru Agepres, prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu.
La sfârșitul lunii martie, primarul comunei Măldărești, Ionel Dragu, alături de alți 11 angajați ai Primăriei Măldărești și administratorul unei firme din Horezu, au fost trimiși în judecată.
Anchetatorii au descoperit că edilul și subordonații săi au falsificat, de-a lungul timpului, peste 3.000 de documente, cauzând un prejudiciu instituției peste 1 milion de lei.
Ancheta penală la Primăria Măldărești a luat startul în luna octombrie 2015, atunci când procurorii și polițiștii vâlceni au descins la sediul instituției și la locuința primarului din localitate. Au fost ridicate mii de documente, iar edilul Ionel Dragu și asistentului social Dumitru Simionescu au fost atunci arestați preventiv, ei fiind eliberați între timp și puși sub control judiciar, însă cu interdicția de a se apropia de primărie.
Cercetarea penală s-a extins însă pe parcurs, ajungându-se până la a-i pune sub urmărire penală pe aproape toți angajații Primăriei Măldărești, singura persoană care a scăpat fiind secretarul comunei. În prezent, toți se află sub control judiciar.
Astfel, în afară de primar și asistentul social, alți 10 angajați ai Primăriei Măldărești, printre care și viceprimarul, au fost trimiși în judecată pentru delapidare, fals în acte, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals material în înscrisuri oficiale. Este vorba despre Gheorghe Belciu — casier, Veronica Crînguși — contabil, Ramona Elena Neagu — funcționar de la achiziții publice, Camelia Elena Andrei, Adrian Ion Voican — angajat al Asociației Comunelor, Constantin Ciocârlan — șofer, Nicolae Zăbavă — șofer, Cristian Aldea — referent agricol, Dumitru Enescu — viceprimarul comunei și Ștefan Popa.