Primăria Capitalei vrea să acorde vouchere de 2.000 lei gravidelor
Primăria Capitalei vrea să acorde femeilor însărcinate, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină, de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru cheltuielile cu eventualele tratamente medicamentoase şi analizele medicale necesare monitorizării sarcinii, potrivit unui proiect de pe ordinea de zi CGMB.
"Prin acest proiect femeile gravide vor beneficia, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină, de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru cheltuielile cu eventuale tratamente medicamentoase şi analizele medicale necesare monitorizării şi ducerii la bun sfârşit a sarcinii", se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, 4 mai, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Ajutorul este denumit în proiect Voucher-ul Materna Bucureşti, iar sumele necesare implementării programului de sprijin financiar vor fi asigurate prin bugetul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.
De aceste vouchere, poate beneficia orice femeie cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă de cel puţin 6 luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a de sarcină.
Sursa: mediafax.ro