MENIU

Primăria Capitalei va acorda titlul de cetăţean de onoare actriţei Maia Morgenstern

Primăria Capitalei va acorda titlul de cetăţean de onoare actriţei Maia Morgenstern

Primăria Capitalei va acorda titlul de cetăţean de onoare actriţei Maia Morgenstern, pentru activitatea sa şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 

Potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), din 23 august, printre rolurile notabile ale actriţie, pe scena de teatru, se numără Lola Lola, din "Îngerul albastru". Dar ea este cunoscută şi pentru rolurile din "Balanţa", "Cel mai iubit dintre pământeni" şi "Patimile lui Hristos".

De asemenea, alt proiect vizează acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Bucureşti şi canoistului Ivan Patzaichin. Acesta participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară, a câştigat 22 de titluri la 11 ediţii ale campionatelor mondiale. Începând din anul 1968, este maestru emerit al sportului, iar în 1982 a fost declarat maestru internaţional al sportului, iar din 1991 a devenit Antrenor Emerit. În anul 2010, a fost distins cu Decoraţia Regală "Nihil Sine Deo", primit prin ordinul Majestăţii Sale Regele Mihai.