Primăria București trimite 1.000 de oameni în vacanță gratuită în Grecia. ”Mama pomenii electorale”
După ce a anunțat vouchere pentru biciclete, mașini și aspiratoare, subvenții pentru ochelari, WI-FI gratuit și cadouri financiare pentru pensionari, Primăria condusă de Gabriela Firea organizează acum o excursie gratuită în Grecia pentru 1.000 de ”seniori bucureșteni”. Este ”mama pomenii electorale”, observă consilierul general PNL Ciprian Ciucu.
”Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București organizează în perioada august-octombrie 2018, o tabără tematică gratuită pentru seniorii bucureșteni în Grecia, localitatea Paralia-Katerini.
Tabăra tematică cultural–educativă se va desfășura pe parcursul a 8 zile (7 nopți), pentru 1000 de beneficiari. Beneficiarii sunt reprezentați de seniorii bucureșteni (persoane care au împlinit vârsta de 50 de ani cu domiciliul sau resedința în Municipiul București)”, anunță site-ul Centrului pentru Seniori al Municipiului București, una dintre instituțiile înființată anul trecut.
De observat că oferta Primăriei București nu a fost mediatizată decât pe site-ul amintit și pe pagina de Facebook aferentă (cu doar 800 de urmăritori), în ciuda faptului că Gabriela Firea anunța constant pe Facebook toate cadourile electorale oferite din banii publici.
Decizia este criticată dur de consilierul general PNL Ciprian Ciucu.
”Gata, v-ați plictisit să-i duceți la Mânăstiri și să-i plimbați pe la moaște? Ați trecut la nivelul următor? Duceți oameni la mare pe banii altor oameni? Asta este mama pomenii electorale! Pandele, recunosc, sunteți inepuizabili! Via Catalin Deaconescu.
Dați mai departe! Ca sa știe bucureștenii de ce nu sunt bani pentru transport, RADET, autorizații de incendiu, combaterea riscului seismic!”, a scris Ciucu pe Facebook.
Cum arată programul unei excursii
Participarea la tabăra cultural-educativă este gratuită, costurile fiind suportate de către Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB) și include:
transport dus-întors cu autocarul București (Arena Națională) – Grecia (Hotel localitatea Paralia-Katerini) și retur;
cazare în cameră cu 2 paturi, pentru 7 nopți;
masă (mic dejun-prânz-cină) pentru 7 zile;
excursie turistică pentru vizitarea Muntelui Olimp cu ghid turistic;
excursie turistică pentru vizitarea obiectivelor turistice din Metora cu ghid turistic;
petrecere culturală tematică “Seară Grecească”;
petrecere culturală tematică “Seară Românească”;
activități recreative (jocuri de societate – șah, table etc.).
Cum se alocă vacanțele gratuite
Alocarea unui loc în cadrul Taberei tematice cultural-educative se face se va face în ordinea înscrierii, în limita locurilor disponibile.
Condițiile cumulative de eligibilitate pentru participarea gratuită la tabăra cultural-educativă sunt:
Solicitantul are domiciliul sau reședința în Municipiul București de cel puțin 1 an înaintea datei de depunere a dosarului de înscriere;
Solicitantul are vârsta minimă de cel puțin 50 de ani, împliniți la data depunerii dosarului de înscriere, conform R.O.F. CSMB;
Solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a participa la toate activitățile aferente taberei;
Solicitantul are un venit brut mai mic sau cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (1900 lei), reprezentând venituri din pensie sau salarii.