Primar lovit cu fierul de călcat de amantă. Scandal halucinant în Vaslui
Scandal halucinant în casa unui primar din județul Vaslui. Edilul a fost lovit cu fierul de călcat de amantă. Bărbatul, al cărui nume nu este încă făcut public, a cerut ordin de protecție, însă, la scurt timp s-a răzgândit și s-a împăcat cu amanta.
Conflictul între primar și amantă a izbucnit după ce edilul ar fi început să-și neglijeze copilul pe care îl are cu aceasta. Nervoasă, femeia s-a dus acasă la primar și a făcut circ total.
La un moment dat, aceasta a pus mâna pe un fier de călcat și l-a lovit peste mâini pe edil. Primarul a chemat poliția și a obținut un ordin provizoriu pentru 5 zile.
Când a ajuns în fața instanței pentru prelungirea acestuia, acesta a renunțat și i-a mai dat o șansă femeii.