MENIU

Primar din Ucraina răpit de soldații ruși și eliberat într-un schimb de prizonieri, mesaj cutremurător

Primarul oraşului ucrainean Melitopol, Ivan Fedorov

Primarul oraşului ucrainean Melitopol, Ivan Fedorov, răpit de forţele ruse luna trecută și eliberat după aproape o săptămână, într-un schimb de prizonieri, a vorbit despre perioada petrecută în captivitate, spunând că a înțeles că pentru ruși viața sa și a civililor „valorează zero”.

El a fost răpit în 11 martie, după ce forțele ruse au capturat orașul Melitopol din regiunea Zaporojie, fiind eliberat în 16 martie, într-un schimb de prizonieri anunțat de Ucraina.

„Au fost șase zile periculoase pentru că am înțeles că pentru ruși viața mea și a civililor valorează zero”, a declarat pentru Reuters primarul din Melitopol, ținut de soldații ruși în sediul Poliției din oraș.

Acesta a precizat că s-a confruntat cu torturi „psihice”, nu și fizice, fiind interogat noaptea, de către cinci până la șapte soldați ruși, iar interogatoriul, pe care l-a descris ca fiind unul „dur", a durat în jur de 4-5 ore.

„Au vrut să dea un exemplu despre ce s-ar întâmpla dacă nu vom fi de acord cu ceea ce vor”, a declarat primarul. „Soldații ruși au presupus că vor fi bineveniți, dar nu au fost... și de aceea rușii au fost foarte, foarte supărați”, a mai afirmat Ivan Fedorov.

El a mai afirmat că peste 200 de oameni din Melitopol ar fi fost răpiți de către forțele ruse.

„Nu există mâncare în oraș, nu există medicamente. Jumătate din orașul meu este distrus. Peste 200 de oameni au fost răpiți. Nu este sigur să mergi pe străzi”, a mai declarat Fedorov.

Mai multe articole despre:
razboi ucraina primar rapit Ivan Fedorov