MENIU

Primar buzoian aflat la al optulea mandat, CONDAMNAT PENAL: Și-a acordat ILEGAL prime timp de un an

Decizie instanță

Un primar din județul Buzău, aflat la al optulea mandat, a fost condamnat la închisoare pentru că şi-a acordat ilegal prime. Bonusurile constau în sporuri de vechime şi de fidelitate. 

Primarul comunei buzoiene Cislău, Dumitru Mitroiu, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti. Condamnarea vine după ce, în primă instanţă, acesta fusese inițal achitat.

Totul a pornit de la un control al Curţii de Conturi în urma căruia a descoperit că, pe parcursul anului 2012, edilul a încasat ilegal mai multe sporuri de vechime şi de fidelitate. De același "tratament" s-a bucurat și viceprimarul de la acea vreme. Ambii au fost acuzați de abuz în serviciu.

Primele de care s-au bucurat cei doi au fost acordate pe o perioadă de 1 an.

Deoarece instanţa a dispus şi restrângerea unor drepturi printre care şi cel de a alege şi de a fi ales, dar şi pentru că edilul a fost condamnat penal, în localitatea buzoiană Cislău vor trebui acum să fie organizate alegeri locale parţiale.