Cine i-a făcut prima vizită lui Liviu Dragnea în închisoare
Liviu Dragnea nu se acomodează în închisoare! Fostul lider PSD a refuzat chiar să mănânce, aseară, iar starea psihică nu îi este tocmai bună, conform unor surse.
Trei săptămâni va sta Dragnea la Rahova, în carantină, după care o comisie va stabili unde va fi mutat acesta, dar și dacă va beneficia de un regim închis, ori semideschis. Acomodarea cu detenția este dificilă pentru Liviu Dragnea. Potrivit unor surse, fostul șef al PSD a fost vizitat de un psiholog.
Liviu Dragnea a primit prima vizită în închisoare de la avocata lui.
"Orice om aflat într o situatie ca asta ar fi... Credeţi că e ceva placut? Este un bărbat minunat, puternic, dar starea de spirit este ca a oricărui om care este într-o situaţie de genul acesta. Cum să se aştepte la acest verdict când un om este nevinovat?", a spus Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea.
După această perioadă, în care va fi evaluat medical, lui Liviu Dragnea îi va fi stabilit regimul de detenție. Având în vedere pedeapsa de trei ani și sase luni, el ar urma să-și ispășească pedeapsa în regim închis. E posibil, însă, să beneficieze de regim semi-deschis. Apoi, foarte probabil, va fi mutat la Jilava, Giurgiu sau Găești.
Condamnat deja în două procese, pe Liviu Dragnea il așteaptă încă un verdict în JUSTIȚIE. Vine din urmă și dosarul Tel Drum care, potrivit unor surse, ar putea fi trimis în judecată în această toamnă.