MENIU

Prima vizită externă a lui Nicolae Ciucă: Premierul se va întâlnii cu liderii UE și NATO - Ce SUBIECTE vor fi abordate

Nicolae Ciucă, premierul României / Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă efectuează, pe 20 și 21 decembrie, o vizită la Bruxelles, unde va avea o serie de întrevederi cu înalţi oficiali ai instituţiilor europene şi NATO, în cadrul cărora va prezenta principalele priorități ale Executivului pe care îl conduce. Vorbim despre prima vizită externă a noului șef al guvernului, după ce acesta Guvernul condus de acesta a fost validat de Parlament, pe 25 noiembrie. Vizita va reprezenta, de asemenea, și prima sa interacțiune cu președinții Consiliului European și Comisiei Europene. 

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă efectuează, în perioada 20 - 21 decembrie, o vizită la Bruxelles, pentru întrevederi cu înalți oficiali ai instituțiilor europene și ai NATO, informează Guvernul României, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, programul vizitei va debuta, luni, 20 decembrie, cu un dineu de lucru cu președintele Consiliului European, Charles Michel.

Marți, 21 decembrie, prim-ministrul României va avea o întrevedere cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmată de întâlniri cu vice-președintele executiv al Comisiei Europene responsabil pentru Pactul Ecologic European, Frans Timmermans,  vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager, vice-președintele executiv al Comisiei Europene responsabil pentru o economie în serviciul cetățenilor, Valdis Dombrovskis, precum și cu Adina Vălean, comisarul european pentru transport.

"În cadrul întrevederilor, premierul Nicolae-Ionel Ciucă va transmite deschiderea deplină a noului executiv român pentru consolidarea dialogului cu instituțiile europene, va prezenta prioritățile noului Guvern de la București, cu accent pe gestionarea eficientă a pandemiei, implementarea PNRR și accelerarea pregătirii pentru tranziția ecologică și digitală. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă va sublinia, de asemenea, angajamentul României de a contribui la consolidarea rezilienței Uniunii Europene și a statelor sale membre, în actualul context pandemic și în lumina lecțiilor învățate din criza recentă", mai arată sursa citată.

Totodată, premierul Ciucă va aborda tema securității energetice, cu accent pe problema prețurilor la energie şi menținerea rolului gazului și a energiei nucleare în perioada de tranziție ecologică, un element esențial pentru stabilitatea economică a României. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă va sublinia, în egală măsură, și importanța demersurilor pentru susținerea tranziției digitale, evidențiind contribuția pe care implementarea PNRR o va putea avea pentru atingerea acestui obiectiv, complementar eforturilor de relansare economică. Vor fi, de asemenea, abordate dosarele privind finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, respectiv privind aderarea României la spațiul Schengen.

În cadrul întrevederii dintre prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, vor fi abordate teme de actualitate ale agendei de securitate, cu accent pe evoluțiile din Vecinătatea Estică și Marea Neagră.

Cu această ocazie, cei doi înalți oficiali vor discuta și despre viitorul Concept Strategic al NATO, care urmează să fie adoptat anul viitor la Summit-ul Alianței de la Madrid, în negocierea căruia România este hotărâtă să se implice substanțial, inclusiv în contextul în care țara noastră a fost primul stat aliat care a susținut, încă din noiembrie 2019, necesitatea actualizării acestui document programatic al Alianței.

Totodată, premierul Nicolae-Ionel Ciucă va reitera determinarea Guvernului României de a contribui activ la misiunile și operațiile Alianței Nord-Atlantice și va reitera angajamentele executivului român în ceea ce privește cheltuielile aliate pentru apărare.

Reamintim că Executivul susţinut de PNL, PSD, UDMR şi minorităţi naţionale a fost votat, la finalul lunii noiembrie, cu 318 voturi „pentru” şi 126 „împotrivă”.

„Vă felicit. Criza politică s-a terminat. Dar celelalte crize nu. Şi nici problemele nu au dispărut, pandemia nu s-a terminat, criza energetică nu s-a terminat -capătă doar noi forme. Bugetul pe acest am va trebui rectificat. Oamenii aşteaptă plata salariilor şi a pensiilor la timp. Multe alte lucruri se cer rezolvate urgent. Pentru toate acestea e nevoie de un guvern solid, cu o majoritate consistentă în Parlament. Acum există acest guvern”, a declarat, la acea vreme, Klaus Iohannis.