MENIU

Prima VICTIMĂ în urma accidentului de ieri dintre un microbuz şi un tren! Şoferul a fost REȚINUT

Microbuz lovit de tren, Cluj

Accidentul produs luni în localitatea Urisor din judeţul Cluj, în urma căruia 9 persoane au fost rănite după impactul dintre un tren şi un microbuz, printre care și o fetiță de 13 ani, s-a soldat cu o victimă. Vorbim despre o femeie în vârstă de 40 de ani, pasager în microbuz, care a decedat la spitalul unde a fost transportată în urma accidentului. Șoferul care a condus microbuzul a fost reținut de oamenii legii, relatează realitateadecluj.net.

Şoferul în vârstă de 31 de ani, din localitate Darabani, județul Botoșani, care a condus microbuzul implicat în accidentul de la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Urișor a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. 

O femeie în vârstă de 40 de ani, din localitatea Darabani, judeţul Botoșani, pasager în auto a decedat la unitatea medicală unde a fost transportată ulterior accidentului.

Vă reamintim că ieri a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru accidentul feroviar din comună Cășeiu, satul Urișor, unde un microbus a fost lovit de un tren. În urma impactului 8 persoane au fost rănite din cele 10 persoane aflate în microbuz, 6 dintre acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Dej cu răni mai ușoare. După stabilizarea celor două victime rănite grav, fiind vorba despe o minoră și o femeie de aproximativ 45 de ani, acestea au fost transportate la spital – femeia de 45 de ani la Spitalul Municipal Dej, iar minora cu elicopterul SMURD la UPU Cluj.

Citește și Grav accident în judeţul Cluj! 9 persoane rănite după impactul dintre un tren şi un microbuz, printre care și o fetiță de 13 ani