MENIU

Prima reacţie din PSD după declaraţiile lui Iohannis: "A ajuns preşedinte din greşeală"

Prima reacţie din PSD după ce Klaus Iohannis a blocat schimbările din Guvern până după sărbătoarea Centenarului, nu s-a lăsat prea mult aşteptată. 

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, susține că refuzul președintelui României de a semna decretul de eliberare din funcție a lui Lucian Şova ca urmare a demisiei este o aberație.

"E halucinant, e o aberaţie, nu sunt două remanieri, e una singură. Exagerările astea, că am schimbat 70 de miniştri, da, dar tara merge bine, lucrurile merg bine. Am schimbat mai puţini oameni decât are el dosare. Nu poţi să sabotezi ţara asta. Din greşeală a ajuns preşedintele României acest personaj. Noi, când am câştigat alegerile parlamentare, am promis nişte lucruri şi ne ţinem de ele. Iohannis nu a promis ca va sabota ţara, că va susţine abuzurile unui sistem toxic, că va sabota programul de guvernare, că nu-l vota nici naiba. Soluţii încercăm să găsim, ce face e bătaie de joc. Nu poţi ţine un ministru pe post că aşa vrei, nu are acest drept conform Constituţiei", a declarat Codrin Ștefănescu la un post de televiziune.

Mai multe articole despre:
PSD Codrin Ştefănescu Klaus Iohannis